ComenteazăSoarele de amiază e orbitor. Pe alee, câțiva băieți își fac plimbarea cu bicicleta. Natura pur și simplu pocnește de optimism, peluza e încă verde, copacii au burțile văruite la linie, sunt flori peste tot. Ca într-un campus universitar din filmele americane. Dacă îți ridici privirea, dai însă peste gardurile înalte, cu sârmă ghimpată la capăt. Suntem la Penitenciarul Jilava, unde Lucian și Augustin sunt închiși, fiecare pentru fapte care ar dori să nu le definească viețile de acum încolo, așa că preferă să nu le pomenească.
Cei doi tineri stau cu mâinile pe genunchi, cuminți, ca într-o sală de clasă. Sunt emoționați. La fel cum au fost și în ziua examenelor naționale. De data asta povestesc presei cum a fost. Așa cum o școală își evidențiază elevii de care sunt mândri la panoul de onoare, așa și ei au fost scoși în față să își povestească reușita. Să vorbească pozitiv despre viețile lor.
Lucian Iordache a dat Evaluarea Națională la 25 de ani, iar Augustin Popescu a reușit să ia Bac-ul la 36, după ce și-a terminat liceul tot după gratii. Acum se pot gândi deja la studenție, aia adevărată, nu din argoul pușcăriilor. Fiindcă în „limba” deținuților, „studenții” sunt cei la prima condamnare cu închisoarea, „grădinița” este școala de reeducare pentru minori și „școala” este secția de poliție, potrivit „Dicționarului de pușcărie”, de Viorel Horea Țânțaș.
Cei doi au fost elevi adevărați, adică au uzat de un drept universal pe care îl au toți oamenii din lumea asta, inclusiv persoanele private de libertate – dreptul la educație.
Anders Breivik, norvegianul care a ucis 77 de tineri pe insula Utoya în 2011, este student la Științe politice la Universitatea din Oslo. Deși confruntați cu o problemă de moralitate, profesorii norvegieni au subliniat că a fost mai important principiul din spatele dreptului la educație și l-au acceptat ca student. Specialiștii vin cu un alt argument: școala ajută reabilitarea. În plus, educația a fost introdusă în penitenciare din toată lumea încă din secolul al 19-lea.
Anul școlar trecut au mers la școală în penitenciarele românești 2058 de persoane, adică 9% din total. Cei mai mulți, 46%, sunt la gimnaziu. Există după gratii și cinci studenți.
„Nu mă așteptam să fie chiar așa simplu”
„Având în vedere că nu mai studiasem de aproape zece ani și fiind un pic sceptic când mi s-a propus să mă înscriu la școală, examenul a fost destul de ușor. Adică nu mă așteptam să fie chiar așa simplu”, spune Lucian, care a trecut cu 5,50 examenul de la finalul clasei a opta. Abandonase școala la 13 ani, când era într-a șaptea.
Examenul l-a dat alături de ceilalți candidați din libertate, la un centru de examen. A fost însoțit de educatorul de la penitenciar care nu a intrat în sala de examen, dar l-a supravegheat în permanență prin ușa deschisă.
„Am avut o situație familială destul de complicată, adică abuzuri și multe altele și n-am putut să mă concentrez. Părinții mei erau mult mai preocupați să se certe între ei decât să mă educe pe mine și fiecare se răzbuna oarecum pe mine”, povestește tânărul. A căzut pradă repede unui anturaj care în final l-a trimis la pușcărie. „Văzând că prietenii, prieteni între ghilimele, îmi oferă alinarea de care aveam nevoie, m-am orientat mai mult către ei și să-mi petrec timpul mai mult cu ei decât să merg la școală să învăț ceva. Eram inconștient, nu fusesem educat în așa fel încât să fiu conștiincios, să înțeleg beneficiile pe termen lung ale școlarizării.”
Educatorul și psihologul din penitenciar au stat de capul lui să își reia studiile. „Nu aveam destulă încredere în mine. Să dau examenul de capacitate m-am decis cam în ultimul moment”, povestește Lucian.
A fost surprins să vadă pe parcursul orelor că unele noțiuni îi rămăseseră în minte, chiar și după atâția ani. „Văzând că îmi aminteam oarecum de anumite exerciții la matematică, la română, am căpătat încredere. Dar în privința examenului eram nesigur pentru că știam că se dă din toată materia, începând din clasa a cincea până într-a opta.”
Acum, Lucian deja se gândește la liceu și nici gândul de a face facultate nu mai e atât de depărtat.
Cred că examenul cel mai mult m-a ajutat să-mi recapăt încrederea că pot să învăț, că timpul nu este pierdut. Eu credeam că am 25 de ani și că timpul este deja pierdut, având în vedere că am renunțat în clasa a șaptea la școală.
Lucian, elev
„Fiul meu e în clasa a treia și eu am cu două clase mai puțin decât el”
La nivel național, 8 tineri din penitenciar au luat Evaluarea Națională și trei Bacalaureatul. Nu există date cu privire la numărul total al celor înscriși să dea examenele.
În Penitenciarul Jilava, în fiecare an, 1 din 10 deținuți alege să facă școală. Ofițerul educator Alexandru Marin crede că un motiv important pentru care își umplu timpul cu lecții sunt și zilele câștig. Un an școlar în regimul penitenciar scurtează cu 30 de zile perioada până la prezentarea în fața comisiei de eliberare condiționată. Adică nu se scad zile din pedeapsă, ci până când cazul lor va fi reexaminat. Mulți au în gând să-și ia carnetul de conducere.
Există și cei care pur și simplu vor o viață mai bună după eliberare și înțeleg că doar prin educație o pot obține. „Am avut un deținut care mi-a spus când a venit să se înscrie: am 36 de ani, fiul meu e în clasa a treia și eu am cu două clase mai puțin decât el!”, își amintește educatorul.
Povestea completă a celor doi tineri, în Școala 9.