Fiul lui Mircea Geoana si baiatul lui Adrian Nastase au dat ieri proba de matematica a tezelor nationale. Dar, la fel ca si parintii lor, cei doi juniori, Alexandru Geoana si Mihnea Nastase, au ajuns sa se ignore reciproc, refuzand chiar sa se salute. Totusi, acum cativa ani, cei doi copii se considerau chiar prieteni, iesind uneori impreuna.
Cei doi baieti nu isi vorbesc din cauza parintilor
Fiul liderului PSD Mircea Geoana, Alexandru, si mezinul fostului presedinte al PSD Adrian Nastase, Mihnea, au sustinut, ieri, examenul de la tezele nationale la matematica, la Liceul Jean Monnet din Capitala. Insa nu si-au spus nici macar ‘Salut’, desi s-au intalnit pe holurile celebrului liceu cu pretentii.
‘Ne-am vazut pe hol, dar n-am vorbit, nici nu ne-am salutat. Acum doi ani eram prieteni, dar acum nu mai suntem, nu mai iesim impreuna’, ne-a spus Alexandru Geoana despre relatia sa cu fiul fostului premier.
Mihnea Nastase a fost supravegheat strict de fratele sau mai mare, Andrei, si n-a apucat sa spuna decat ca i s-a parut mai greu testul de la romana. Astazi, fiul fostului premier va sustine ultima proba a examenului, la istorie.
Alexandru Geoana a iesit si el foarte fericit de la examen pentru ca reusise sa rezolve tot testul, desi il durea foarte tare stomacul, din cauza ca mancase o prajitura speciala la micul dejun, pregatita de mama sa, pentru ca ieri a implinit 14 ani. Parintii sai i-au facut cadou un telefon de 2.500 lei pe care si-l dorea de mult timp si-i vor organiza in zilele urmatoare si o petrecere pentru a-i marca aniversarea.
Peste 228.000 de absolventi ai claselor a VIII-a au dat ieri proba de matematica a testelor nationale. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a extras varianta numarul 56 din cele 100 posibile. Candidatii vor sustine astazi ultima proba, cea la alegere dintre istoria romanilor si geografia Romaniei. Primele rezultate vor fi afisate duminica, iar in aceeasi zi elevii vor putea depune contestatii. Notele finale vor fi anuntate pe 28 iunie.