Volker Bulitta, un economist renumit, şi soţia lui, arhitecta Lilli Steier, nu duceau lipsă de nimic în Germania, însă s-au îndrăgostit atât de tare de Maramureş şi de tradiţiile din zonă, după ce au petrecut aici o vacanţă, încât au decis să renunţe la tot şi să se mute în nordul României.
Mai exact, în anul 1992, ei au ajuns pentru prima dată în Botiza, o localitate situată la aproximativ 120 de kilometri de Baia Mare, la poalele Munţilor Ţibleşului.
Însă, la plecare, ei şi-au lăsat numărul de telefon unor localnici cu care s-au împrietenit şi care ulterior i-au contactat pentru a le cere ajutorul în cazul unei fetiţe care avea nevoie de o operaţie în Germania.
Cum prietenia cu localnicii din Botiza s-a sudat şi mai tare în urma ajutorului oferit, Volker şi Lilli au revenit în localitate, unde se simţeau ca acasă, fapt pentru care au decis să se mute aici.
Au făcut un sat de vacanţă arhaic
“Am venit în concediu prima dată şi apoi am decis să ne stabilim de tot aici. A durat cam zece ani să le lăsăm pe toate în ordine în Germania şi să punem la punct aici totul, dar e bine”, declară mulţumit economistul. Însă nu doar că s-au stabilit aici, ci au venit cu gânduri mari şi au început să investească în pământul românesc şi să se implice activ în viaţa comunităţii şi în păstrarea tradiţiei din zonă.
Au cumpărat aproximativ 100 de hectare de teren la Botiza şi mai multe case vechi pe care le-au recondiţionat pentru a le face cât mai atractive pentru turişti şi au contribuit cu dotări la şcoală. În plus, au înfiinţat un sat de vacanţă arhaic, unde casele sunt vechi la exterior pentru că, spun ei, nu şi‑au permis să le altereze aspectul, pentru că le-ar fi ştirbit din farmec, dar cu toate dotările moderne la interior.
“Am renunţat la Germania pentru că în România stilul de viaţă este mult mai liniştit. La început, prietenii nu ne-au crezut, dar după ce au fost aici în vacanţă au revenit”, au declarat cei doi nemţi pentru Vocea Transilvaniei.
Foto: www.voceatransilvaniei.ro
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!