Rubrica „Fata de la pagina 5′ din Libertatea a lansat multe vedete de-a lungul timpului. Laura Cosoi a ajuns la PRO TV după ce a apărut în ziarul nostru, iar Roxana Ionescu – pe care o ştiţi şi ca “Mama Natură” – a devenit prezentatoare la Antena 1. Andrea Mantea, Oana Oprea, Doria Ivan, Laurette Atindehou, Andreea Spătaru şi Alexandra Enăchescu sunt alte fete îndrăzneţe care ne-au trimis fotografii la redacţie, în speranţa că prin Libertatea îşi vor croi o carieră în modă ori televiziune. Azi, toate sunt celebre.

Laura Cosoi a apărut în Libertatea pe 19 aprilie 2002

Laura Cosoi a trimis o fotografie la redacţie pentru rubrica “Fata de la pagina 5” când avea 20 de ani. La scurt timp după apariţie, ea a fost cooptată de echipa PRO TV şi distribuită în serialul “La bloc”.

Alexandra Enăchescu a apărut în Libertatea pe 30 martie 2006

Alexandra Enăchescu, iubita dinamovistului Cristi Pulhac, a fost “Fata de la pagina 5” când avea 19 ani. Era o tânără timidă, din Piteşti, aflată la începutul carierei în modelling şi care îşi dorea să lucreze ca VJ. După apariţia în Libertatea, Alexandra a devenit una dintre cele mai bine cotate manechine din România şi a uitat cu desăvârşire de visul de a fi prezentatoare tv .

Andreea Spătaru a apărut în Libertatea pe 3 februarie 2004

Andreea Spătaru a apărut în Libertatea la vârsta de 18 ani. Visa la vremea aceea la o carieră în modelling sau în televiziune, dorinţă care i s-a împlinit când a ajuns la matinalul de la Naţional TV.

Laurette Atindehou a apărut în Libertatea pe 26 iulie 2007

La doar câteva luni după apariţia în Libertatea, în iulie 2007, Laurette a reprezentat România la un concurs internaţional de Miss. La scurt timp, frumoasa mulatră a devenit cunoscută şi peste hotare, după ce a pozat pentru un calendar din Italia.

Roxana Ionescu a apărut în Libertatea pe 29 ianuarie 2002

Roxana Ionescu, cunoscută şi sub pseudonimul de Mama Natură, din pricina bustului impresionant, a apărut la Fata de la pagina 5 în 2002. Roxana spunea atunci că se mândreşte cu dimensiunile ei, care speră să o ajute în cariera de model. Ce-i drept, au ajutat-o, Roxana fiind acum una dintre vedetele de la Antena 1.

Andreea Mantea a apărut în Libertatea pe 6 septembrie 2006

Andreea Mantea a fost desemnată “Fata de la pagina 5” a anului 2006, pe când avea doar 20 de ani. Frumoasa brunetă a pozat de atunci în Playboy,a făcut pereche la Antena 1 cu Mircea Radu la “Din dragoste” şi “Noaptea erorilor”, iar acum are propria ei emisiune la Kanal D.

Oana Oprea a apărut în Libertatea pe 7 octombrie 2008

A pozat în pagina 5 din Libertatea într-o ipostază foarte cuminte, deşi, la vremea aceea, era deja star XX în Italia, unde era cunoscută drept Eva Kent. Între timp, ea a renunţat la producţiile pentru adulţi şi a devenit asistenta showului “păcătos” al lui Dan Capatos.

Doria Ivan a apărut în Libertatea pe 2 iulie 2003

Doria Ivan a fost întotdeauna o fire excentrică. Chiar şi când a apărut la “Fata de la pagina 5”, în 2003, Doria s-a făcut remarcată prin stilul ei exotic. Ceva mai târziu a ajuns una dintre vedetele postului Naţional TV. În 2007, Doria a pozat din nou pentru Libertatea, de data aceasta la rubrica “Vremea”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News