Alarma a fost dată după ce un detectorist a anunțat că „a descoperit” un obiect cu potențial exploziv, având carateristicile unei „muniții de război”
Polițiștii au procedat la evacuarea oamenilor aflați pe plajă, iar pompierii comitatului Sefton au intervenit la fața locului, pentru a „pieptăna” zona. Alerta menționa „o potențială bombă neexplodată din Al Doilea Război Mondial”.
A fost izolată o bucată de plajă de de dimensiunea a patru terenuri de fotbal.
Din fericire, după câteva ore, poliția din Merseyside a confirmat că nu a fost găsit nimic periculos, iar „incidentul a fost, de fapt, declanșat de un detector de metale defect”.
Polițiștii au spus că a fost o „alarma falsă”, dar semnalată cu „bune intenții”.
Southport, 90.000 de locuitori, se află pe coasta Mării Irlandei și este mărginit la nord de estuarul Ribble. Orașul se află la 27 de kilometri nord de Liverpool.
Foto: Facebook Ainsdale Beach