„Hramul Învierea Domnului este dat şi în amintirea bisericilor care au fost ”ucise„ prin demolare şi ”răstignite” prin translare atunci când a fost construită Casa Poporului în timpul regimului comunist. Această bisericuţă aminteşte de faptul că biserica ”Înălţării Domnului şi a Sfântului Apostol Andrei” se face şi ca o lucrare de dreptate a lui Dumnezeu pentru cele cinci biserici care au fost distruse sau translate ca să se construiască în timpul comunismului ateu această Casă (n.r – Casa Poporului) care se află aproape de viitoarea Catedrală Patriarhală a spus Prea Fericitul  Patriarh Daniel,  în urmă cu 3 luni, la sfinţirea Paraclisului.
În bisericuţa de lemn de pe şantier, în care orice credincios are acces, se găsesc şi o parte din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Foto: Gabi Pătruţ

 
 

Urmărește-ne pe Google News