Japonezii de la Sumitomo au făcut o vizită săptămâna trecută la Primăria Drobeta- Turnu Severin, pentru a stabili detaliile unor investiţii în zonă în următorii ani şi pentru a angaja până la 2.000 de localnici.
Mai mult, prima afacere a japonezilor în zonă, o fabrică de producere a subansamblelor pentru autoturisme din gama Volkswagen, va fi deschisă chiar luna viitoare, în Drobeta-Turnu Severin. Pentru cele 500 de posturi disponibile au aplicat ieri aproape o mie de oameni, mulţi aşezaţi la coadă încă de la primele ore ale dimineţii. Printre aceştia au fost atât muncitori rămaşi şomeri, cât şi tineri cu studii superioare, însă fără nici o zi de experienţă.
“Am rămas de trei ani fără loc de muncă, iar astăzi am optat pentru un post de muncitor necalificat, deoarece nu am studii. Acum aştept să văd ce se întâmplă, accept orice salariu, pentru că din altă parte nu am de unde să obţin”, a spus o femeie.
“Au venit foarte mulţi oameni. Au aplicat pentru muncitor necalificat, deşi au terminat o facultate. Candidaţii care nu au experienţă preferă să înceapă de jos, lucru care este îmbucurător pentru noi. Vom primi cereri până la sfârşitul acestei săptămâni”, a declarat reprezentatul firmei japoneze. Muncitorii vor primi salariul mediu pe economie, în timp ce angajaţii cu studii superioare pot încasa până la 2.000 de lei.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News