Săteni din Jijila care lucrează în străinătate și-au oferit casele pentru a găzdui refugiați
Jijila, o comună aflată la ceva mai mult de 30 de kilometri de frontiera cu Ucraina, este acum „acasă” pentru ucraineni care au reușit să se salveze din calea tăvălugului rusesc. Aici, la doar doi pași de țara măcinată de război, au ajuns 37 de oameni, fiecare cu speranța în suflet că pacea va lua, cât mai curând, locul armelor. Părintele Viorel, parohul Bisericii „Sfântul Dimitrie”, a reușit să le găsească, cu ajutorul localnicilor, adăposturi.
Toți cei 37 de refugiați care sunt în comuna dobrogeană de mai bine de trei săptămâni – mame care au plecat cu copiii lor în pribegie de teama că vor putea fi uciși – stau acum în casele sătenilor care lucrează în străinătate.
Au fugit de moarte prin pădure
Când primele obuze rusești au căzut lângă Ismail, țintind o unitate militară și mai apoi satul natal aflat în apropiere (n.r. Loshchynivka, regiunea Odesa), Elena a gândit că singura lor șanșă de supraviețuire, a ei și a fetiței ei, Maria, este fuga din calea obuzelor. Și-au strâns câteva lucruri care să le fie de folos pe drum și au plecat lăsând în urmă viața liniștită trăită în localitatea natală. Drumul cel mai scurt până în vamă la Orlovka, punctul de frontieră prin care se ajunge la Isaccea, în România, a fost printr-o pădure.
Îngrozite că cineva le-ar putea ajunge din urmă, cu o dorință uriașă de a scăpa din iadul care tocmai se declanșase în Ucraina, mama și fetița ei au iuțit pasul cât au putut de repede. Aproape că au fugit… La fel cum a făcut și sora ei, care, alături de copilul ei, nepotul Elenei, a urmat același drum către pacea care îi aștepta la ceva mai mult de 20 de kilometri de casa lor.
„Acesta a fost cadoul nostru de Mărțișor. Pacea!”
„Am mers 20 de kilometri prin pădure, cu fetița de mână. Ne doream doar să ajungem vii la graniță. Și am reușit! Cu noi au venit și sora mea, Karina, cu copilul ei. Toți patru ne-am salvat în felul acesta. Se întâmpla chiar pe 1 martie. Acesta a fost cadoul nostru de Mărțișor. Pacea! Da, acasă ne vom întoarce, dar când nu va mai fi război. Acolo au rămas soții și părinții noștri pe care sperăm să-i găsim tot sănătoși. În toată regiunea Odesa, războiul a lăsat urme adânci: nu este hrană, nu sunt medicamente”, ne-a povestit Elena, care vorbește românește destul de bine. Ca și sora ei, lucrează on-line din România pentru o firmă de logistică din Ucraina care încă nu și-a închis porțile.
„Am început să zâmbesc iar, pentru că uitasem…”
Irina și cei doi copii ai săi este, la rându-i, printre cei 37 de refugiați care au fost găzduiți de sătenii din Jijila. Până în urmă cu o lună trăia în Odesa – oraș care acum este țintă a loviturilor armatei ruse ce a lovit o clădire rezidențială de la periferie. Femeia nu știe românește, dar încearcă, cu zâmbetul pe buze, să converseze cu ajutorul aplicațiilor din telefonul mobil.
„Grija deosebită a oamenilor de aici mi-a readus zâmbetul. Am început să zâmbesc iar, pentru că uitasem… Acasă nu este prea bine. Navele rusești stau de-a lungul coastei Odesei și bombardeazaă orașul. Armata ucraineană salvează Odesa, pentru că doboară rachetele și avioanele rusești deasupra mării. Noi locuim lângă Odesa și auzeam zgomotele avioanelor de luptă. Era înfricoșător”, ne spune Irina, care a acceptat să fie fotografiată alături de băiețelul ei, Vlad, ce are doar un an și două luni.
Obligați să trăiască ororile războiului
În încercarea de a-i ajuta să treacă mai ușor peste aceste momente cumplite din viața lor, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina”. Un gest firesc prin care ne-am alăturat efortului global de a le întinde o mână de ajutor acest oameni loviți crunt de soartă. Obligați să trăiască ororile războiului.
În cadrul acestui program de susținere, cu ajutorul informațiilor obținute de la voluntarii Asociației „Voluntari pentru tine” – aceeași organizație care ne-a ajutat la distribuirea donațiilor -, fundația a trimis parohiei din Jijila un transport umanitar care conține combustibil solid (brichete pentru foc la sobă), produse de curățenie, dezinfectanți și o mașină de spălat. Firește, în funcție de nevoile refugiaților, Fundația Ringier România va continua programul umanitar.
„Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826
Campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina” va continua și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, prieteni ai fundației care, ori de câte ori a fost nevoie, au întins o mână de ajutor celor aflați în suferință. Cei care doresc să le fie aproape acestor oameni – printre care sunt și peste 30.000 de copii – pot dona la SMS 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România – sau folosind conturile fundației.
Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achiziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii.
Sprijin pentru refugiații ucraineni
Produsele, bunurile sunt redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Deja Fundația Ringier România, cea care a inițiat și finanțează campania „Alături de copiii din Ucraina”, a derulat acțiuni umanitare în vamă la Isaccea, la Protoieria Niculițel și la Măcin, iar alte programe se află în derulare în zona de graniță cu Ucraina.
Suma alocată cauzei este de 2 euro
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile şi Vodafone România.
Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România
Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansate de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 8 ani la rubrica AJUTĂ COPIII
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!