În cursul zilei de joi, politistii din cadrul BCOO Craiova si Olt împreuna cu procurorii DICOOT Craiova au destructurat un grup specializat în comiterea de infractiuni economice. Oamenii legii au efectuat perchezitii domiciliare în municipiul Slatina, la locuintele a doua persoane de 41, respectiv 32 de ani, suspectate ca faceau parte din grupare, precum si la sediul si doua puncte de lucru ale unei firme, din aceeasi localitate.
Cei doi aveau sase complici, trei (cu vârste cuprinse între 33 si 62 de ani) din Slatina, si  trei (cu vârste între 54 si 61 de ani) din Pitesti.  Oamenii legi au stabilit faptul ca, în perioada 2010 – 2011, cei opt au încheiat un contract de vânzare – cumparare de deseuri metalice. Însa în locul marfii legale, acestia au luat dintr-o firma altele, mult mai scumpe, prejudiciu ajungând la 300.000 de lei.
Oamenii legi mai spun ca cei opt, în perioada mai-iulie 2011, au taiat si valorificat mai multe tevi metalice care faceau parte din sistemul de alimentare cu apa a municipiului Slatina, care se aflau în conservare în momentul savârsirii faptelor. Astfel ca indivizii au fost retinuti pentru 24 de ore, fiind cercetati sub aspectul savârsirii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, delapidare, abuz în serviciu si fals material în înscrisuri sub semnatura privata.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Știrileprotv.ro
Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Metoda eficientă prin care dezaburești rapid geamul de la mașină. Trucul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
FANATIK.RO
Metoda eficientă prin care dezaburești rapid geamul de la mașină. Trucul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Observatornews.ro
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI