Cuprins:
Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a din municipiul Brăila s-au întâlnit deja, săptămâna trecută, cu personalul Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Brăila (CMJ), pentru a afla mai multe despre învățământul gratuit oferit de colegiile naționale militare, anunță OBIECTIV Vocea Brăilei .
Învățământ gratuit, în unități de elită
În cadrul întâlnirilor, elevii de gimnaziu au primit informații despre programul de studii care asigură dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie, dar și formarea competențelor specifice filierei, profilului și specializării.
„De pe băncile de şcolari, elevii s-au putut vedea într-un exercițiu de imaginație în unitățile militare de învățământ care au ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică. Cei mai mulți copii au vrut să afle unde se desfășoară învățământul liceal militar”, au precizat surse din cadrul CMJ Brăila pentru sursa citată.
Studiile liceale militare au o durată de patru ani și se desfășoară în conformitate cu planurile-cadru de învățământ stabilite la nivel național de Ministerul Educației Naționale.
„Sunt unități de învățământ de elită, furnizoare de servicii educaționale la înalte standarde de calitate”, explică reprezentanți ai CMJ Brăila, și oferă o resursă umană deosebit de valoroasă pentru Armata României.
Cum te poți înscrie la învățământul liceal militar
Cei interesați se pot înscrie fie online, pe https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la sediul birourilor informare – recrutare din cadrul centrelor militare județene. Selecția dosarelor are loc în perioada 20 ianuarie – 11 aprilie. În perioada 3 februarie – 17 aprilie are loc examinarea medicală a candidaților. Termenul de finalizare a dosarelor este 30 aprilie.
Elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2025, se pot înscrie la unul din cele cinci colegii naționale militare:
– Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir Breaza, jud. Prahova – 168 de locuri;
– Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, jud. Alba – 168 de locuri;
– Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare Câmpulung Moldovenesc. jud. Suceava – 168 de locuri;
– Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu Craiova, jud. Dolj – 168 de locuri;
– Colegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza Constanța, jud. Constanța – 144 de locuri.