„Este foarte important ca aceste lucrări să continue într-un ritm susţinut, cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Vom monitoriza cu atenţie acest lucru pentru a ne asigura că antreprenorii vor respecta termenele. Pe măsură ce lucrările vor avansa, vom încerca să redăm bucureştenilor traficul la suprafaţă”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.

Utilajul botezat „Varvara” care a ajuns la staţia Orizont în urmă cu două săptămâni este în curs de a fi transferat în capătul opus al staţiei, după care va începe execuţia tunelului către următoarea staţie, Favorit. Potrivit estimărilor, în prima jumătate a anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016. Foto: Gabriel Pătruţ
 
CITEŞTE ŞI:
Mâine încep săpăturile la tunelul Magistralei 5 de metrou, cu Varvara şi Filofteia
Credeai că nu se mai întâmplă nimic la metrou? Iată: imagini inedite din subteran, de la staţia ACADEMIA MILITARĂ
 


 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News