„Încep lucrările la prima magistrală de metrou din afara Capitalei! Construcţia metroului clujean este finanţată de Ministerul Transporturilor prin PNRR, dar derulată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Este un nou exemplu de rezultat al unui parteneriat eficient al autorităţilor centrale şi locale în beneficiul românilor!”, a transmis Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei, din care 1,48 de miliarde de lei sunt fonduri din PNRR, 41 de milioane de lei de la bugetul Primăriei, iar 10,04 miliarde de lei de la bugetul de stat.

„Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat anul trecut (mai 2023) cu o asociere de constructori pentru suma de 10,78 miliarde de lei (cu TVA). Această linie de metrou va deveni complet funcţională în 2031 când se mizează pe un număr de 164.000 de călători/zilnic. Clujenii vor avea la dispoziţie, din acel moment, o linie de metrou uşor în lungime de peste 21 de kilometri şi 19 staţii”, a mai arătat Sorin Grindeanu.

Lucrările de execuţie a metroului clujean au început, miercuri, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, a ministrului transporturilor şi infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi a primarului Emil Boc.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Tot miercuri, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul transporturilor şi infrastructurii au fost prezenţi la inaugurarea extinderii terminalului pasageri plecări al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, printr-o investiţie în valoare de peste 366 de milioane de lei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI