Agentii antiterorism americani au arestat sapte persoane suspectate ca intentionau sa organizeze atacuri asupra unor cladiri guvernamentale de la Miami si Turnului Sears din Chicago. Suspectii au crezut ca agentii FBI sub acoperire cu care au intrat in contact pentru a cumpara arme si explozibili faceau parte din al-Qaida. De aceea nu s-au sfiit sa se consulte cu acestia in privinta atentatelor.

FBI a refuzat sa furnizeze detalii privind operatiunea, dar a tinut sa precizeze ca rezultatul a fost un succes si s-a datorat in primul rand agentilor sub acoperire. Pe de alta parte, biroul procurorului general din Florida a confirmat arestarile si a declarat ca in prezent nu exista nici o amenintare pentru populatia din Miami.

“Autoritatile locale, in cooperare cu cele federale, au facut arestari in cadrul unei anchete in curs pentru activitati teroriste”, se arata intr-un comunicat al procurorului general. Cu toate ca nu s-au gasit arme sau explozibili in cadrul unui raid la un depozit din Liberty City, suburbie saraca a orasului Miami, agentii antiterorism americani stiau cu siguranta ce aveau de gand cei sapte.

“In ultimele doua zile guvernul american a arestat sapte persoane care complotau sa declanseze jidahul pe teritoriul Statelor Unite”, a declarat o sursa din cadrul fortelor de ordine, care a preferat sa nu isi deconspire identitatea.

“Suspectii au crezut ca persoanele cu care sunt in contact fac parte din al-Qaida”, a adaugat aceasta, adaugand ca presupusii teroristi au incercat sa cumpere arme si alte obiecte necesare atacurilor. Ba mai mult, avand incredere in cei cu care faceau afaceri, teroristii au discutat in detaliu planurile cu un informator al FBI, cerandu-i parerea.

“Nu exista nici o amenintare iminenta, pentru ca noi luam parte la discutii”, a precizat sursa. Acesta nu este primul caz in care SUA incep urmarirea penala pentru activitati teroriste desfasurate pe teritoriul american, dupa atacurile de la 11 septembrie. Cu toate astea, majoritatea cazurilor au fost abandonate pe parcurs.

 
 

Urmărește-ne pe Google News