Zece avioane au aterizat cu întârziere şi tot atâtea au decolat mai târziu, potrivit aeroportului, care gestionează zilnic circa 70 de zboruri naţionale şi 35 internaţionale, informează Agerpres.

Responsabili ai aeroportului au reuşit în final să găsească persoana care mânuia zmeul şi i-au cerut să-l coboare.

Mânuirea zmeului, una dintre jucăriile tipice populare din China, continuă să fie o activitate distractivă, mai ales în rândurile persoanelor de vârsta a treia, care le înalţă în pieţe, pe terenuri virane şi esplanade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News