Tensiune mare pentru Cătălin Voicu: a aflat pe patul de spital că va fi băgat la zdup.

Zile tensionate pentru Cătălin Voicu (45 de ani), senatorul PSD cercetat de procurorii DNA într-un dosar greu de corupţie. În aşteptarea momentului în care colegii lui parlamentari urmau să decidă dacă sunt sau nu de acord cu arestarea sa, Voicu a făcut un puseu de tensiune, care l-a trimis, marţi noaptea, direct la spital. Ieri, el ar fi încercat, se pare, să fie de faţă la votul din plenul Senatului, dar i s-ar fi făcut din nou rău, chiar pe treptele de la intrarea în Palatul Parlamentului. Iar ziua s-a sfârşit şi mai prost: colegii lui au decis să-şi dea încuviinţarea ca Voicu să fie arestat.4351-238280-universitar.jpg

Marţi noaptea, în jurul orei 1.00, o ambulanţă a ajuns la reşedinţa din cartierul bucureştean Cotroceni a senatorului Cătălin Voicu, pentru că acestuia i-a crescut brusc tensiunea.

Potrivit unor surse, politicianul de 45 de ani acuza dureri de cap, în piept, transpira şi avea tensiunea 160 cu 90. Medicii de la ambulanţă au încercat timp de o oră să-l stabilizeze şi au decis să-l ducă la Spitalul Universitar pentru investigaţii amănunţite. Potrivit lui Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, parlamentarul a ajuns la unitatea medicală în jurul orei 3.00 şi a fost internat la Secţia de Cardiologie, unde i s-a făcut un set de evaluări neurologice şi cardiologice.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Ieri, în jurul prânzului, Voicu ar fi cerut să plece din spital, chiar dacă doctorii i-au recomandat să mai rămână pentru investigaţii. Ar fi semnat fişa de externare pe proprie răspundere şi ar fi plecat spre Senat, acolo unde colegii lui se pregăteau să voteze pro sau contra arestării sale. Demnitarul nu a ajuns însă în sală, căci i s-ar fi făcut rău înainte să apuce să intre în Palatul Parlamentului, chiar pe treptele uriaşei clădiri.

::placeholdeR–>

Aşa că ar fi făcut cale întoarsă şi ar fi fost din nou internat la “Universitar”. Acolo a primit şi vestea că Senatul a aprobat arestarea lui.

4351-238283-sp1.jpg 4351-238284-sp2.jpg 4351-238285-sp3.jpg
Marţi noaptea,ora 3.00
Voicu, îmbrăcat într-un halat alb, cu un fes pe cap şi încălţat cu papuci, e ajutat de un asistent să coboare din ambulanţă
Senatorul se îndreaptă, pe picioarele lui, spre camera de gardă a Spitalului Universitar Sub ochii soţiei lui Voicu (femeia îmbrăcată în roşu), personalul medical îi aduce senatorului un scaun cu rotile

4351-238337-sotia.jpgSoţia i-a dus mâncare în pungi!

Ieri după-amiază, la scurt timp după ce a aflat că senatorul ar putea fi arestat, soţia lui Cătălin Voicu i-a dus acestuia mâncare la Spitalul Universitar.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Oare Voicu chiar a plecat din spital?

În timp ce oficialii de la spital au declarat în repetate rânduri că senatorul ar fi părăsit în cursul zilei de ieri unitatea medicală, nici o televiziune şi nici un fotoreporter nu l-au văzut ieşind sau intrând în rezerva lui ori pe uşa instituţiei sanitare. De asemenea, nici un jurnalist nu l-a văzut la Senat, chiar dacă s-a spus că a ajuns acolo, ba chiar i s-a făcut rău pe scările clădirii.

Senatorii, de acord cu arestarea

Plenul Senatului a încuviinţat, ieri, cu 70 de voturi “pentru” şi 40 “împotrivă” arestarea preventivă a lui Cătălin Voicu, solicitată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Potrivit legii, după votul Senatului, decizia e publicată în Monitorul Oficial, iar apoi procurorii DNA înaintează instanţei de judecată, în acest caz Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propunerea de arestare preventivă.
4351-238275-senatorii.jpg

4351-238272-soacra.jpgA ajutat-o şi pe soacra lui Geoană?

Margareta Costea (74 de ani), soacra fostului lider PSD Mircea Geoană, ar fi apelat, susţin surse politice, la ajutorul senatorului Cătălin Voicu pentru a scăpa de un dosar penal, în care era acuzată că şi-a falsificat certificatul de erou al revoluţiei din 1989.

La sfârşitul lunii ianuarie, Libertatea publica o anchetă în care dezvăluia cum Margareta Costea, soacra fostului lider PSD Mircea Geoană, “şi-a tras” carnet de erou al revoluţiei, după ce pe 23 decembrie 1989 o ladă i-a căzut pe picior şi… a rănit-o. Mai mult, deşi “revoluţionara” ar fi fost lovită la piciorul drept, ea avea probleme la stângul. Pentru a scăpa de anchetele declanşate în 2005 de Parchetele Militare, dar şi de acuzaţia de obţinere frauduloasă a certificatului medical, Margareta Costea a apelat, au 4351-238273-geoana.jpgdezvăluit jurnaliştii de la EVZ în numărul de ieri al ziarului, la ajutorul… senatorului Cătălin Voicu, apropiat al şefului de atunci al secţiei Parchetelor Militare. Surse din PSD au susţinut că, în urma ajutorului, Margareta Costea i-ar fi promis lui Voicu că îl sprijină pe lângă Mircea Geoană pentru a ajunge ministru de interne. Senatorul PSD a spus că el şi Margareta Costea se cunosc, dar a negat că ar fi intervenit pentru ea.

Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice
Recomandări
Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice

Ion Iliescu l-a făcut general

4351-238270-iliescu.jpgCătălin Voicu (45 de ani) a absolvit şcoala militară de ofiţeri activi de transmisiuni de la Sibiu. După Revoluţie a devenit ofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) şi a fost avansat la gradul de general în 2003 de fostul preşedinte Ion Iliescu. Numele său a fost vehiculat în afaceri controversate, Voicu fiind beneficiarul unui credit cu dobândă preferenţială de 64.000 de dolari de la Bancorex, una din marile bănci româneşti care a dat faliment după ce a acordat numeroase împrumuturi fără acoperire. În 2004, Cătălin Voicu îşi începe cariera de politician şi ajunge deputat, pe listele PSD Bacău, organizaţie condusă de Viorel Hrebenciuc. Din 2008 este senator de Bucureşti, ales în- tr-unul din colegiile aflate în aria geografică a Primăriei sectorului 5, unde edil este prietenul său Marian Vanghelie. Numele lui Voicu devine foarte cunoscut în ianuarie anul trecut, când gruparea Viorel Hrebenciuc – Marian Vanghelie l-a susţinut pentru a deveni ministru de interne în guvernul PD-L – PSD.

Este cercetat pentru trafic de influenţă

Cătălin Voicu e acuzat de corupţie într- un dosar instrumentat de DNA. Conform procurorilor, anul trecut, senatorul PSD a primit de la afaceristul Costel Căşuneanu peste 300.000 €, pentru a interveni pe lângă magistraţii instanţei supreme. Căşuneanu şi-ar fi dorit în schimbul banilor o decizie favorabilă a judecătorilor într-un dosar în care era vizat. Voicu ar mai fi primit de la omul de afaceri Marius Locic suma de 119.000 de lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţiştii de la Capitală, pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într- un dosar în care acesta era cercetat. Tot senatorul le-ar fi cerut unor persoane influente din politică să îi acorde sprijin pentru ocuparea unor funcţii în Guvern, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă judecători, în dosare în care persoanele respective aveau interese.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News