Ioana (30 de ani) şi Cătălin (35 de ani) au vrut dintotdeauna să facă agricultură şi au luat la ţintă programul guvernamental încă de când era doar un proiect. Le plac animalele şi au vrut să continue tradiţia familiei. Aşa se face că acum sunt proprietarii unei ferme moderne, cu 20 de vaci de lapte. “Nu am vrut să facem credite la bancă, să nu ne împovorăm. Nici cei 40.000 de euro nu i-am obţinut doar bătând din palme. Trebuie să ai un plan de afaceri, un teren pe care să fii proprietar şi să poţi dovedi că poţi să faci faţă unei exploatări agricole”, ne-a spus Ioana Alvirescu. Tânăra este licenţiată în economie şi a vrut să fie aproape de familie. Ferma, care e situată în apropierea localităţii Câmpulung Moldovenesc, dispune de tanc de răcire a laptelui, de instalaţii de muls şi de un tractor pentru efectuarea lucrărilor agricole. Cei doi tineri susţin că ar vrea să acceseze şi alte proiecte pentru lărgirea activităţii fermei, pentru ca şi Ciprian, băieţelul lor de 5 ani, să aibă cu ce să ducă mai departe tradiţia familiei.
Dacă te faci agricultor poţi primi 70.000 de €
Tinerii care aleg să înceapă o nouă viaţa în mediul rural şi, în acelaşi timp, să se apuce de agricultură, pot primi un sprijin de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României. Până acum, acesta a fost de 40.000 de euro, însă de anul viitor suma ar putea creşte la 70.000 de euro. Beneficiari pot fi tinerii care au până în 40 de ani şi minimum un an de experienţă în agricultură. Ei trebuie să fi absolvit minimum zece clase, să aibă un teren agricol şi un plan de afaceri. Până acum, peste 12.000 de familii au accesat aceşti bani.