Unii fac bani din piatră seacă, alţii dintr- o… vacă moartă! Pentru a face rost de câţiva lei în plus, doi bărbaţi din satul Slobozia, Iaşi, au dezgropat o vacă moartă, au tranşat-o şi apoi au vândut-o consătenilor, ba chiar şi unor rude. Oribila faptă s-a petrecut săptămâna trecută, după ce vaca lui Jan Voina a murit în timp ce făta. Bărbatul a chemat medicul veterinar, care a sugerat să o îngroape la marginea satului. Omul s-a conformat, şi-a chemat doi prieteni şi au săpat o groapă pentru leşul de 400 de kilograme.

Şi-au înşelat chiar şi rudele

Când credea că treaba e rezolvată, zilele trecute, Voina a aflat şocat că ajutoarele sale s-au întors, au dezgropat animalul aflat deja în putrefacţie, l-au tranşat, apoi au vândut carnea consătenilor!
“Am cumpărat 10 kilograme de carne de la naşul meu, am plătit 250 de lei. Atunci când am cumpărat-o, nu am simţit că miroase sau că ar fi stricată. Nevasta a făcut pârjoale şi am mâncat şi eu, şi copiii. Am văzut că la prăjit şi-a schimbat gustul şi culoarea”, a spus Vasile Agapi, unul dintre cumpărători.
Oamenii legii au deschis o anchetă şi încearcă să dea de urma celor care au pus în pericol sănătatea localnicilor, în timp ce veterinarul care a aprobat îngroparea animalului riscă să fie şi el sancţionat. În astfel de situaţii, leşurile trebuie incinerate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News