Forţele navale şi aeriene din Brazilia au anunţat, ieri, că vor înceta căutările avionului Airbus A330 al companiei Air France care a dispărut la 1 iunie de pe radare, deasupra Oceanului Atlantic, deoarece în ultimele nouă zile nu au mai găsit nici un cadavru.
Au găsit 51 de cadavre
După aproape o lună de operaţiuni de căutare, desfăşurate cu ajutorul marinei franceze şi aviaţiei spaniole şi americane, au fost recuperate 51 de cadavre din 228, numărul persoanelor aflate la bordul aeronavei, şi 600 de bucăţi din aparat. Printre cadavrele recuperate se pare că ar fi fost identificat şi cel al comandantului cursei Air France 447, Marc Dubois.
În ciuda numeroaselor teste efectuate, cauza accidentului rămâne încă necunoscută. Marina franceză continuă căutările în speranţa descoperirii cutiilor negre ale avionului, singurele care ar putea oferi explicaţia tragediei de la începutul lunii iunie.