Autorităţile din Tulcea au realizat pentru anul 2011 un calendar mai puţin obişnuit, cu imagini de la inundaţii.
Dacă în general într-un calendar de perete te aştepţi să găseşti imagini vesele sau deosebite, care să te binedispună ori să te impresioneze, autorităţile locale din Tulcea s-au gândit la ceva mai de impact: au inclus în calendar o fotografie cu inundaţiile care au devastat o localitate din judeţ anul trecut.
Poza a fost inserată în dreptul lunii februarie, lună în care i-a lovit năpasta. Astfel, tulcenilor care şi-au pus calendarul în cui nu le mai rămâne decât să se roage ca imaginea să nu fie reprezentativă şi pentru anul acesta.