Guvernul haitian a început să adune mor- ţii de pe străzi, aruncând în gropi comune câte 10.000 de cadavre zilnic. Până ieri, muncitorii reuşiseră să înmormânteze doar 80.000 de oameni, numărul decedaţilor fiind estimat în jurul cifrei de 250.000. Cu toate acestea, echipele de salvare fac în fiecare zi descoperiri miraculoase. Astfel, o fetiţă în vârstă de trei săptămâni a fost găsită în viaţă, în cea de-a noua zi de la devastatorul seism.
Încă se mai găsesc supravieţuitori
Totodată, Dan Woolley, un regizor american, a reuşit să se salveze datorită IPhone-ului său. Pe telefon, bărbatul avea o aplicaţie care l-a învăţat cum să-şi trateze rănile şi să-şi oprească sângerarea.
Câinii din Sibiu, gata să salveze victimele
Câinii poliţişti antrenaţi la Centrul Chinologic Sibiu sunt pregătiţi să ajute în orice fel de catastrofă, inclusiv în cazul uneia precum cea care a zguduit Haiti. Comisarul şef de poliţie Crişan Mucenic Lăzureanu, directorul centrului, a anunţat că, dacă i se va cere ajutorul, poate interveni în Haiti cu 10 câini, care sunt dresaţi pentru a salva victime de sub dărâmături.
Românul evacuat din Haiti s-a întors acasă
Emanuel Petruţ (30 de ani), românul aflat în Haiti în momentul seismului devastator de 7 grade pe scara Richter, produs pe 12 ianuarie, a revenit aseară în România, pe Aeroportul Otopeni. Bărbatul a ajuns cu o cursă de la Madrid şi urmează să plece la Timişoara. Petruţ a declarat că după ce situaţia revine la normal ar vrea să ajungă în Jamaica.