Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste 1,1 milioane de lei, a fost câştigat, un jucător reuşind să ghicească toate cele şase numere extrase. Numerele câştigătoare extrase la a doua tragere din seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale lunii decembrie sunt 49, 34, 7, 8, 33 şi 16. Numărul „Noroc” al tragerii de duminică este 2007585.

Un jucător a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase, valoarea premiului câştigat de acesta fiind de 1.131.529,41 lei. La categoria a II-a au fost înregistraţi 12 câştigători, care vor primi câte 29.384,31 de lei, iar la categoria a III-a, 675 de câştigători, premiul câştigat de aceştia fiind de câte 783,58 lei. Pentru fiecare bilet jucat la aceste trageri speciale, participanţii vor primi gratuit câte un loz Euro Gol 2008. În 24 decembrie, Loteria Română organizează Tragerea Specială Joker a Crăciunului, fondul de câştiguri al categoriei I urmând să fie suplimentat cu 250.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News