În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 27 mai, au revenit în țară 64 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze.
Printre cetățenii români repatriați se regăsesc studenți și membri de familie ai acestora, un caz medical pentru care Ambasada României la Paris a întreprins demersurile necesare în vederea îmbarcării, persoana în cauză fiind asistată de un reprezentant al ambasadei până la aeroport, precum și alte persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul acestui stat.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Paris-București. Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean al Republicii Franceze, un cetățean al Regatului Maroc, precum și un cetățean al Republicii Togoleze, rezidenți în România.
Cu aceeași cursă, pe ruta București-Paris, a fost facilitată revenirea în Republica Franceză pentru cinci cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro