Au murit 40 de oameni, iar alți 20 sunt dați dispăruți.

Bilanțul ar fi fost mult mai dramatic dacă nu ar fi intervenit” cei patru fantastici din Neos Voutzas”: Panagiotis, Iannis, Panaiotis și Elisabeta.

I-am cunoscut și au acceptat să ne spună poveștile lor. Sunt oameni dedicați voluntariatului.

Au văzut flăcări de peste 100 de metri înălțime, iar în unele case nu au putut intra pentru că aveau clanțele ușor topite. Nu s-au descurajat și au găsit soluții. Sunt zeci de oameni care astăzi le datorează viața celor patru.

Voluntarii ridică și câteva probleme și vorbesc chiar despre un eșec al guvernului elen în a gestiona situația.

Lupta pentru supraviețuire

Sunt de 72 de ore pe teren, doar câteva ore de somn. Au cu toții mâinile negre de la fumul care acoperă toată regiunea. De la cenușa care le-a invadat toți porii. Cei patru voluntari, Panagiotis, Iannis, Panaiotis și Elisabeta, își trag sufletul la trunchiul carbonizat al unui copac.

Discută despre cea au făcut în ultimele zile și acum, din experienţă, pot trage primele concluzii.

Panagiotis Kavalieratos a ajuns în zona afectată imediat după ce a văzut la televizor că a fost anunțat un puternic incendiu de pădure.

” Focul a fost uriaș, așa după cum puteți vedea, Au fost arse multe case și au pierit mulți oameni. Asta este foarte trist. Suntem aici de trei zile și dăm tot ce avem mai bun pentru a găsi persoanele dispărute. Împreună cu armata și pompierii, am ajutat la stingerea incendiilor rămase”, își rezumă voluntarul venit din Atena activitatea super-solicitantă din ultimele zile.

Panagiotis Kavalieratos, voluntar

El consideră că autoritățile puteau face mai mult.

” Casele din fața noastră ardeau, dar am știu că datoria mea este să-i scoatem pe oameni afară. Din păcate, foarte mulți au pierit până să ajungă cineva ca să-i ajute. Cred că a fost și un eșec al Guvernului”, e de părere tânărul.

Voluntarul Panagiotis a vrut să facă mai mult.

” M-a împins simțul datoriei. Nu am avut timp să mă gândesc la altceva. Eram acolo să ajutăm. M-am gândit că puteam fi noi în locul lor. Erau semenii noștri. Noi am venit din Atena, unde eram în siguranţă, pentru asta”, spune el

Oamenii nu au fost informați

Doamna Elisabeta Grammatikou încearcă să analizeze ce a văzut și ce a trăit în orele crunte în care și-a riscat viața pentru a o salva pe a altora.

” Oamenii din case nu au fost protejați. Nu au fost pregătiți. Habar nu aveau ce să facă. Nimeni nu le-a spus că este un incendiu și că trebuie să se protejeze. Nimeni nu le-a spus nimic”, declară revoltată, frecându-și degetele negre de funingine.

Elisabeta Grammatikou, voluntar

Cu această frustrare în suflet, Elisabeta știe că misiunea ei acolo nu s-a încheiat. De fapt, acum urmează greul.

” Noi încă facem căutări în această zonă pentru că au ars foarte, foarte multe case. Zona este una foarte întinsă. Toată lumea trebuie să ajute. Oamenii pe care i-am întâlnit sunt foarte triști, dar în tristețea lor, ne mulțumesc că suntem aici”, spune femeia.

A scos o familie întreagă din flăcări

Ioannis Ioannidis, un alt voluntar dedicat, își aduce aminte cum a scos o familie din iadul dezlănţuit la Neos Voutzas.

” O întreagă familie era blocată în casă. Erau sperați, nu știau cine suntem, dar într-un final ne-au deschis. Printre flăcări i-am scos unul câte unul. Dacă nu ajungeam la timp, astăzi erau arși”, spune Ioannis.

Ioannis Ioannidis, voluntar

Bărbatul are multă experiență în spate. În trecut a lucrat în armată. Spune convins că incendiile din regiune au fost unice.

” Este pentru dată când printre victimele unui incendiu există și oameni care s-au înecat. Oamenii au fugit spre mare pentru a scăpa de incendiu și de un vânt puternic. Fiind împinși de flăcări în larg, oamenii nu au știut să înoate și au murit. Am încercat să salvăm oameni dintr-un incendiu, dar i-am găsit înecați”, oftează Ioannis.

Panagiotis Fragkoulis, cel de-al patru membru al grupului, susține că fost șocat de puterea focului:

” Flăcările aveau chiar și 100 de metri înălțime. În interiorul caselor, tot ce a fost din fier, s-a topit.”

Panagiotis Fragkoulis, voluntar

Autoritățile dau vina pe oameni

Aflat in vizită în zona Mati, ministrul Apărării, Panos Kammenos, a fost luat la rost de cetățeni, care i-au reproşat că au fost lăsați singuri. El a replicat că nu este vina Guvernului, ci a oamenilor care au construit haotic.

Aceasta este o crimă a trecutului. Coasta Atenei, toate aceste proprietăţi, majoritatea nu au aprobare de construire şi au ocupat coasta”, a afirmat Kammenos la BBC.

Casa arsa in Mati

Bilanţul tragediei din Grecia a ajuns la 85 de morți. Ar fi fost cu siguranță mult mai mare fără intervenția voluntarilor. A celor ”patru fantastici” și a tuturor voluntarilor curajoși care lucrează până la epuizare în zonele afectate.


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News