Potrivit FOX 59, Andrew Richards, de 27 de ani, şi Jessica Carder, în vârstă de 22 de ani, au fost arestaţi recent, după ce s-a descoperit că aceştia l-au chinuit pe copilul femeii. Bărbatul, ajutat de aceasta, i-a smuls dinţii din faţă ai băieţelului şi câteva dintre unghiile de la picioare. Când a fost arestat, Andrew a spus că nu i se pare nimic greşit sau traumatizant, în ceea ce priveşte smulgerea dinţilor cu cleştele, deoarece aşa i-a făcut şi lui, în copilărie, tatăl, şi nu a rămas cu probleme.

Cei doi riscă până la 20 de ani de închisoare pentru faptele comise, iar puştiul a fost dat în custodia bunicilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News