Hoţii au dat spargerea, în noaptea de luni spre marţi, la un oficiu poştal din municipiul Arad, însă au plecat cu mâinile goale! Sperau să găsească colete valoroase şi chiar bani, însă, pentru că instituţia a fost prădată de mai multe ori în ultimii ani, conducerea a decis să nu mai lase acolo nimic valoros peste noapte.
“Probabil că a fost o tentaţie, pentru că în perioada Sărbătorilor se trimit pachete mai valoroase, însă coletele care au fost desfăcute de ei conţineau cărţi. Prejudiciul creat, în valoare de 120 de lei, este practic format din timbrele şi felicitările pe care le-au furat. Mai mare este paguba cu repararea uşii”, ne-a spus Dan Toldean, directorul Poştei din Arad.
Dacă vor fi prinşi, hoţii s-ar putea bucura de felicitările sustrase doar ca să scrie pe ele urări de Crăciun din penitenciar…
Poliţiştii au mai amendat această instituţie de patru ori până acum, pentru nerespectarea legii cu privire la paza bunurilor, deoarece nu are camere de supraveghere, pază şi sistem video, aşa cum prevede legea.

Urmărește-ne pe Google News