Tot ceea ce „au pus” pe automobil au fost piese originale: faruri, proiectoare şi o grilă de la un model mai nou de Vento, lămpi stroboscopice în grilă şi bară faţă, barele şi pragurile uşor modificate, jenţile de aliaj, pe 15 inch. În interior au schimbat întreaga tapiţerie, iar ceasurile de la bord le-au înlocuit cu unele de plasmă. Motorul, cel original, de 2 l benzină, care dezvoltă 150 CP, doar l-au recondiţionat: au lăsat numai blocul motor, iar în rest au schimbat chiulasă, garnituri şi tot ce mai era vechi. „Acum, în timp ce le scriem amenzi sau avertismente, în loc să fie supăraţi, şoferii ne cer amănunte despre dotări”, spune Meliu râzând.