Eliberarea politicianului a avut loc vineri, şi nu pentru că s-ar fi retras acuzaţiile, ci pur şi simplu pentru că mandatul lui de arestare expirase în data de 5 iunie şi nu a mai fost emis altul pe numele său. Ba mai mult, avocaţii lui Bocăneanu au dovedit că acesta a stat ilegal peste 20 de zile în închisoare. L
a prima vedere, pare că toată lumea a uitat de cazul fostului prefect, însă Gigel Potrivitu, un expert juridic care îl reprezintă pe un alt acuzat din dosar, nea explicat că, probabil, eliberarea s-a făcut din cauza unor gafe ale acuzării.
Potrivit acestuia, arestarea preventivă, care nu poate depăşi 30 de zile, a avut loc pe 7 mai, iar instanţa a fixat următorul termen de verificare pe 6 iunie, dar la acea dată mandatul iniţial expirase deja de o zi! Întrebaţi despre condiţiile eliberării lui Bocăneanu, reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi au precizat sec că motivarea instanţei, ce urmează să fie emisă zilele următoare, va explica tot ce s-a întâmplat.
Fostul prefect a fost reţinut prima oară anul trecut, fiind acuzat de corupţie şi trafic de influenţă. El a fost eliberat ulterior sub control judiciar, însă pe 7 mai a ajuns din nou în spatele gratiilor, pentru că încălcase condiţiile probaţiunii, plecând din oraş la Brăila.
Scopul vizitei sale ar fi fost întâlnirea cu un asasin plătit, pe care voia să-l tocmească pentru a lichida un martor din dosarul său de corupţie.
Știri România Comentează