Acţiunea a fost mai degrabă una de sensibilizare a autorităţilor, suma pe care au reuşit să strângă fiind de 200 de lei.
Clădirea se află într-o stare avansată de degradare. Pereţii sunt crăpaţi, iar tavanul se poate prăbuşi în orice moment. „În total, şcoala are şase săli de clasă. În două nu se mai învaţă deoarece pereţii s-au crăpat şi exista riscul ca elevii să fie răniţi. Dintre celelalte patru săli rămase, două sunt aproape la fel de afectate ca şi cele închise”, a precizat Daniela Chelaru, directorul Şcolii Gimnaziale nr.2 din satul Chiraftei.
Pentru că actualul imobil nu mai poate fi reparat, autorităţile au întocmit un proiect pentru un imobil nou, însă startul lucrărilor a fost amânat de la un an la altul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii