Inițial, bărbatul în vârstă de 24 de ani și femeia care-l însoțea, o tânără de 22 de ani, nu au scos nici un sunet despre existența unei a treia persoane în mașina în care se aflau. Au mizat, probabil, că este miezul nopții și că verificările s-ar putea face mai superficial. S-au înșelat. La controlul pe care polițiștii de frontieră Cenad, județul Timiș, l-au efectuat asupra autoturismului au realizat că pe bancheta din spate a mașinii Volkswagen Passat înmatriculată în Bulgaria se afla, sub o pătură, o mogâldeață. Un copilaș de numai un an și cinci luni despre care cei doi, care locuiesc în județul Dolj, au spus apoi că este fiul lor.
Părinții copilașului au prezentat doar un certificat de naștere eliberat de autoritățile spaniole
Abia după ce micuțul a fost găsit dormind sub pătură, părinții acestuia au recunoscut că nu aveau nici un document de călătorie care să le permită să-l scoată din țară pe fiul lor. Certificatul de naștere eliberat de autoritățile spaniole care ar atestata identitatea copilașului nu a fost, firește, suficient pentru a fi lăsați să treacă granița. Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Totodată se fac verificări și sub aspectul posibilei lor implicări în traficul ilegal de persoane știind că din ce în ce mai mulți români se folosesc de copii pentru a frauda sistemele de asigurări din diverse țări europene.
Polițiștii de frontieră au întâlnit cazuri când femei au încercat să scoată ilegal copii din țară ascunzându-i sub fuste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro