Înghesuială mare ieri la Palatul Copiilor din Capitală, unde s-a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Sute de tineri au stat la coadă încă de la orele dimineţii, în speranţa găsirii unui serviciu care să le asigure un trai decent. Dacă unii dintre ei au simţit că au venit degeaba la acest târg, au fost şi tineri care au plecat optimişti spre casă.

Studenţii au spus «pas» ofertelor

“Eu am terminat Facultatea de Drept şi am venit să caut un job în domeniul meu de specialitate, însă nu am găsit nimic”, ne-a spus, dezamăgită, Alina Naidin (29 de ani), o tânără absolventă din Bucureşti. Ea a venit cu cea mai bună prietenă, absolventă a Facultăţii de Agricultură. “Nici eu nu găsesc nimic pentru ce am terminat. Am făcut şi master în acest domeniu, însă nu găsesc nimic. Mai încerc altă dată”, ne-a spus şi Oana Manole (24 de ani) din Bucureşti.
Mai optimist a fost însă Mihai Tănăsescu (18 ani), care a terminat liceul anul acesta, însă nu a reuşit să ia Bac-ul. “Am lăsat CV-uri pentru un post de operator PC şi pentru casier. Au zis că mă sună, chiar dacă n-am diploma de Bac”, ne-a declarat Mihai.
foto: Gabriel Miron

Urmărește-ne pe Google News