Ea a fost, acum trei zile, eroina unui scandal cu conotaţii sexuale, provocat de angajaţii Madonnei care i-au cerut “favoruri în natură”.
Cristina Şişcanu s-a născut în Republica Moldova, la Ungheni, dar de şase ani s-a mutat în Bucureşti. La 25 de ani, frumoasa reporteriţă de la “Acces Direct” se poate lăuda cu o diplomă în Drept şi cu un succes fulminant în presă.
Este reporter la «Acces direct»
“Lucrez în televiziune de patru ani şi pot spune că am dovedit că nu sunt doar o prezenţă frumoasă pe un platou de filmare”, ne-a spus Cristina după ce au fost difuzate imaginile pe care le-a filmat împreună cu un coleg de-al ei înaintea concertului Madonnei, în care îi erau făcute avansuri sexuale.
“Bucătarii Madonnei au vrut să mi-o tragă. Le-am cerut mâncare de care primeşte Madonna, iar ei au zis că-mi dau homar dacă facem sex”, ne-a mai spus reporteriţa.
A fost curtată de Becali şi de Ricky al Columbencei
Despre Cristina au apărut zvonuri că ar fi avut o aventură cu manechinul Voicu, dar ea neagă cu hotărâre că ar fi fost ceva mai mult decât o relaţie strict profesională.
Reporteriţa a fost “curtată” şi de Gigi Becali, acesta cerându-i să îi devină asistentă, chiar în ziua în care latifundiarul a împlinit 51 de ani.
“Când i-am luat o declaraţie, Gigi Becali mi-a zis că vrea să mă ia drept purtătorul lui de cuvânt. El zicea : «Văd că frumoasă eşti, dă-te dracului….semeni cu Brigitte Bardot şi cu Sophia Loren combinat …şi îţi merge şi mintea». Mi-a mai zis că trebuie să-mi pun fustă până la genunchi şi sacou şi să nu am decolteu. Colaborarea nu s-a concretizat”.