În luna august 2018, la oficiile de stare civilă din România s-au înregistrat 22.806 căsătorii, cu 4.171 mai multe decât în luna iulie 2018, potrivit unui comunicat transmis astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).
A crescut și numărul divorțurilor
La polul opus, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 645 divorţuri mai multe în luna august 2018, decât în luna august 2017. În luna august 2018 au fost 2.269 de divorțuri.
De asemenea, în luna august 2018 s-a înregistrat naşterea a 19.033 copii, cu 890 mai mulţi copii decât în luna iulie 2018.
Pe de altă parte, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august 2018 a fost 20.463, cu 311 mai multe decât în luna iulie 2018.
CITEȘTE ȘI: