Augustin Lazăr, acuzat că a refuzat eliberarea unui disident anticomunist din închisoare. Cum se apără procurorul general al României: „Nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă”

Este vorba despre Iulius Filip, care a fost condamnat în 1981 la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru că i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceaușescu și pentru că și-a exprimat printr-o scrisoare sprijinul față de mișcarea anticomunistă poloneză ”Solidaritatea”.

Executarea pedepsei a început pe 14 decembrie 1981, data expirării fiind 13 aprilie 1987, iar în această perioadă Iulius Filip a încercat de două ori să fie eliberat condiționat, dar tot de două ori a fost refuzat, printre factorii de decizie numărându-se și procurorul Augustin Lazăr, în calitate de șef al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la Penitenciarul Aiud.

Într-un mesaj pe Facebook, Augustin Lazăr susţine că, în perioada 1985 – 1986, a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia, calitate în care a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.

„Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se execută şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară. Pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiţionată se trimiteau instanţei de judecată competente, persoanele condamnate putându-se adresa instanţei de judecată şi în cazul unor constatări negative ale Comisiei”, spune Lazăr.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Procurorul general precizează că nu poate confirma date despre persoana care apare în documentele publicate în presă.

„Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum şi imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătoreşti emise în cauza respectivă) care să probeze situaţia evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă”, explică Lazăr.

Povestea fostului deținut politic Iulius Filip

Povestea disidentului anticomunist Iulius Filip a fost subiectul unui episod al serialul documentar „Memorialul durerii”, realizat de TVR, care prezintă persecuția, închisorile, lagărele de muncă forțată, acțiunile represive ale „Securității” din România comunistă. Iulius Filip a rememorat drama pe care a trăit-o în celulele comuniste.

Episodul a fost difuzat luni seară, la emisiunea „Sinteza silei”, de la Antena 3.

Iulius Filip

Iulius Filip a spus că protestele lui au început din 1977. „Primul gest de protest a fost în anul 1977, cu ocazia grevelor minerilor din Valea Jiului. Tatăl meu lucra în zonă, eu în armată, dar era firesc să mă solidarizez cu minerii.

M-am dus la unitatea militară unde lucram și am întrebat: «Vom trage noi în frații noștri?». «Nu, vom fraterniza cu ei», mi s-a spus. Acest episod a ajuns la urechea securiștilor și mi s-a atras atenția să nu mai fac propagandă. Eram în atenția lor. Aceste episoade de nemulțumire au continuat până în anul 1980″, a povestit Iulius Filip.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

„Atunci, i-am trimis o scrisoare cu o poezie adresată lui Ceaușescu, prin Comitetul Central, în ideea că cei de acolo vor lua atitudine împotriva lui. Această scrisoare a ajuns la Elena Ceaușescu, care i-a transmis lui Constantin Olteanu să fiu dat afară din armată și judecat. Am fost judecat și dat afară din armată ca element incompatibil cu armata română”, a continuat acesta.

Scrisoarea trimisă de Iulius Filip se intitula „Vis și speranță”.

Filip a fost arestat în 3-5 martie 1981 și anchetat, iar în 15 martie 1981, a fost în rezervă prin Ordinul 51/1981 „pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”.

Securitatea i-a oferit un post de maistru la o instituție civilă, cu condiția să devină informator. A refuzat, iar din această cauză nu i s-a oferit niciun loc de muncă.

„Mi s-a propus să colaborez cu Securitatea. Am refuzat. Mi s-a spus că o să ajung să strâng gunoaiele Clujului. Am încercat să găsesc serviciu la diverse unități, dar n-am primit nimic. Am ajuns să lucrez cum au spus ei, la salubritate. Am ajuns de la 1.800 de lei, la 400 de lei. Am făcut curat în scări de bloc. Un gest de solidaritate au făcut mama și soția mea, care au venit să facă curat cu mine”, a mai sus acesta.

„Fiecare mă întreba ce am făcut. Uite ce am făcut, am trimis o poezie la Ceaușescu și am fost trecut în rezervă din armata română. Muncitorii s-au solidarizat cu mine, după ce au văzut că am spus adevărul. Eram duși la programe de muncă de 24 de ore non-stop. Nu aveam condiții, apă caldă. Era sclavie. Le-am spus că trebuie să facem un sindicat. Securistul care se ocupa de noi mi-a spus: „Nu ți-a fost de ajuns cât ai pătimit dincolo?”. El raporta la Securitate ce vorbeam eu”, a mai povestit Filip.

În 1981, Iulius Filip le-a trimis o scrisoare celor de la sindicatul „Solidaritatea” din Gdansk.

„La Congresul de la Gdansk, în partea a doua, în 29 septembrie, mesajul meu a fost citit de domnul președinte Lech Walesa. Congresul a spus să se dea citire a întregului mesaj. Acela a fost momentul condamnării mele politice în România. Eu n-am specificat să-mi specifice numele. România îmi dădea dreptul, ca stat socialist, să mă adresez muncitorilor din altă țară comunistă”, a mai povestit acesta.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

A fost judecat și condamnat la opt ani de pușcărie. A ajuns la Jilava.

„Am fost dus în celulele condamnaților la moarte la Jilava. Pentru că am protestat că mi-au pus lanțuri, mi-au pus călușul în gură, un lemn învelit într-o cârpă. Acolo am primit lanțuri, cătușe, căluș, bătăi, frig. Eram pus într-un coteț, într-un loc de exterminare lentă”.

„M-a scos de la secția condamnaților la moarte și m-a dus la «belciug». Era o cameră de un metru jumate pe un metru jumate, în care era prins un belciug jos. Am fost ținut acolo, nu mă puteam ridica. Am făcut nevoile fizice pe mine”, a mai povestit Iulius Filip.

„După zece zile de stat acolo, am fost anchilozat, nu m-am mai putut ridica. Gardianul m-a lovit cu piciorul: «Mișcă-te, că puți!». Cum să nu puți când am stat zece zile legat acolo?”, a mai rememorat fostul deținut politic.

Acesta a fost mutat apoi la Aiud. A stat la „restrictivă”, apoi a fost ținut în „teu”.

„Niciodată nu ne puneau deținuți politic în aceeași încăpere, ca să nu vorbim între noi”

Iulius Filip a ajuns de la 67 de kilograme, la 30 și ceva! Din 1981, el nu și-a văzut copiii până în 1984.

„Nu mi-am văzut copiii trei ani. Când a venit soția la vorbitor, le-am cerut tuturor să iasă. Timp de 45 de minute, i-am spus tot ce v-am spus că am pătimit. Când s-a terminat, m-au dus iar la «restrictivă». Când a ieșit soția afară, i-au spus: «Doamnă, glonțul îl așteaptă»”. Vasile Rus i-a spus asta”, a mai precizat Iulius Filip.

Iulius Filip, „obiectivul Fodor”, a fost urmărit non-stop. A scris Conferinței Generale de la Viena o scrisoare în 13 puncte. A găsit după ani și poze cu cei care îl urmăreau. Când a mers să-și viziteze colegi de pușcărie la Iași și la Bârlad, a fost din nou încarcerat. I s-au reproșat lucruri imposibil de dovedit, că a rupt bănci prin Iași, că a furat animale.

„Am fost supus unei anchete din 18 până în 22 iulie 1988. M-au bătut până am leșinat. La Miliția orașului Cluj. Soția arestată, copiii sechestrați la școală, percheziții când noi nu eram acasă.”

În 1988, a fost obligat să părăsească țara. A primit un pașaport pentru SUA. Familia a rămas acolo. El s-a întors în 1997. Primește o pensie mică, de fost angajat în armată.

Citește și:

„De ce nu mă întorc în România”. Povestea unei românce plecate de opt ani în Spania care vrea să renunțe la cetățenia română după ce și-a găsit unchiul legat de pat în spital!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro