Procurorul general al României susține că, prin aceste modificări, Ministerul Public poate ajunge „în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Reacția lui Augsutin Lazăr vine după ce Tudorel Toader a anunțat principalele modificări care sunt aduse la legile Justiției. Una dintre acestea se referă la funcțiile de conducere din parchete. Ministrul a spus că aceste funcții nu mai pot fi ocupate prin delegare, iar avizul consultativ pentru ocuparea acestor funcții va fi dat în plenul CSM, și nu de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum se procedează acum.

În comunicatul publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public, Augustin Lazăr explica, pe rând, criticile aduse modificărilor anunțate de Toader:

În ceea ce privește modificarea art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.

  • Urgența și situația extraordinară pentru adoptarea acestei soluții legislative nu sunt justificate în expunerea de motive şi în preambulul ordonanței de urgență, Guvernul neexpunând niciun motiv pentru care, în privința funcțiilor de conducere prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 să deroge de la principiul separării carierelor, consfințit prin modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 și 317/2004 în cursul anului 2018, potrivit cărora, gestionarea carierei procurorilor se realizează de către Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
  • Intervenția legislativă dă expresie unei abordări inconsecvente a principiului separării carierelor și, sub acest aspect se observă că soluția legislativă ce ar urma să fie adoptată de Guvern, ca legiuitor delegat, nu a fost edictată în scopul de a răspunde unei nevoi de reglementare stringente, unicul scop al reglementării fiind doar acela de a contracara voința Parlamentului, ca organ legislativ suprem.
  • În același context, se constată că dispozițiile potrivit cărora pot fi numiți în funcțiile de conducere prev. de art. 54 alin. (1) și judecători care au îndeplinit funcția de procuror induc un tratament juridic discriminatoriu între judecători și procurori, de vreme ce, procurorii nu pot accede în funcții de conducere din cadrul instanțelor judecătorești și nici chiar în funcții de execuție corespunzătoare instanței la nivelul căreia își desfăşoară activitatea.
  • Se observă că modificarea adusă art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu mai conține nicio condiție de vechime minimă pentru numirea în funcțiile de conducere la vârful ierarhiei Ministerului Public, ceea ce atrage lipsa de previzibilitate a normei de modificare.
  • Sunt ignorate de asemenea și recomandările Rapoartelor MVC, Comisiei de la Veneția și GRECO.
Introducerea art. 54 alin. (7 ind.1) din Legea nr. 303/2004 și art. 17 din proiectul ordonanței
  • Introducerea acestor modificări este justificată în expunerea de motive a proiectului ordonanței de urgență prin: „necesitatea consolidării instituționale a acestor structuri de parchet, dându-se eficiență dispozițiilor legale care să reglementeze mecanismele de numire în aceste funcţii de conducere, cu evitarea situațiilor de provizorat, lipsa unor conduceri stabile a acestor instituții judiciare generând probleme în ceea ce privește asigurarea unui management de calitate”.
  • Argumentele constând în lipsa unei conduceri stabile şi a unui management de calitate se plasează exclusiv la nivel de aserțiune, nefiind produsă nicio dovadă factuală în sprijinul acestora.
  • Arătăm însă, că, aplicarea coroborată a dispozițiilor tranzitorii din art. 17, şi art. 54 alin. 7 ind.1 este susceptibilă să producă efecte previzibile contrare motivelor indicate de inițiatorul proiectului de reglementare. Se va crea provizoratul pretins a fi înlăturat şi, mai mult, acesta va fi accentuat, în condițiile lipsei unor mecanisme care să permită ocuparea acestor funcţii prin numire în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 17 din proiect.
  • O asemenea situație, va conduce la blocaj instituțional la vârful Ministerului Public şi al structurilor precizate, ceea ce pune în discuție încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia, ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională. Este de preferat o conducere „provizorie” decât absența oricărei conduceri, mai ales în sistemele care funcționează pe principiul controlului ierarhic şi al unității de acțiune.

Introducerea alin. (6) din art. art. 88 ind.1 din Legea nr.304/2004

  • Potrivit expunerii de motive a proiectului de reglementare, prin adoptarea acestor dispoziții se tinde la înlăturarea unor neclarități sau dificultăți legate de funcționarea până în prezent a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
  • Precizarea introdusă nu era necesară, de vreme ce ierarhia funcțiilor rezultă în mod clar din reglementarea acestei structuri (Secțiunea nr. 2 ind.1 din Cap. II- Organizarea Ministerului Public al Legii nr. 304/2004 – procuror şef secție, procuror şef adjunct secție, procuror), aspect absolut clar şi valabil în tot sistemul Ministerului Public, acolo unde există secții/direcții.
  • În plus, ea prezintă potențialul de a crea dificultăți de interpretare şi aplicare a dispozițiilor din Codul de procedură penală; de asemenea, în raport cu unele dintre dispozițiile acestui cod, este redundantă, de pildă, art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală.
  • Soluția legislativă contravine par. 150 teza finală şi par. 151 din Decizia nr. 33/2018 a Curţii Constituționale, ceea ce constituie o încălcare a art. 147 alin. (4) din Constituție.
  • Prin efectul lor concret, aceste dispoziții înlătură controlul ierarhic pe care îl exercită potrivit legii procurorul general al PÎCCJ, ceea ce contravine art. 132 alin. (1) din Constituție şi principiului constituțional, al controlului ierarhic, care stă la baza funcționării Ministerului Public.

Dispozițiile art. 14 pct. 6 care instituie atribuția Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție de a exercita şi retrage căile de atac, coroborate cu disp. art. 88 ind.8 alin. (2) care prevede participarea la soluționarea acestor proceduri a procurorilor din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei este criticabilă pentru următoarele argumente: 


Citește și:

Cum a fost demascat jurnalistul de la Der Spiegel care își falsifica articolele. Un colaborator spaniol al revistei a descoperit și investigat invențiile lui Claas Relotius

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Peste 100.000 de români au votat în primele 20 de minute
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Peste 100.000 de români au votat în primele 20 de minute
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. S-au deschis urnele şi în România: prezenţa în timp real
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. S-au deschis urnele şi în România: prezenţa în timp real
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI