Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, spune că președintele nu are nici un fel de termen pentru revocarea Laurei Codruța Kovesi. Augustin Zegrean afirmă, într-un interviu pentru stiricurate.ro, că Președintele nu poate fi obligat să respecte un termen care nu există.

Reporter: Cât timp poate amâna Iohannis decizia de revocare a Laurei Kodruța Kovesi?

Augustin Zegrean: Nu există un termen, Constituția nu a prevazut un termen în care Președintele  poate să facă sau să nu facă ceva. Și dacă nu e prevăzut, înseamnă că termenul ăsta nu există. Ce nu este scris nu există. Când Adunarea Constituantă a vrut să stabilească un termen – de exemplu, când o lege este declarată de Curte neconstituțională – Parlamentul sau Guvernul este obligat ca în termen de 45 de zile să pună de acord legea cu decizia Curții Constituționale. Când au vrut să prevadă un termen, s-a prevăzut. Unde nu s-a dorit, nu s-a prevăzut.  Acum, trebuie avut în vedere faptul că atunci când s-a scris Constituția am făcut parte din Comisia care a scris Constituția, nu ne-am gândit că se poate ajunge la astfel de situații. Nu poți să scrii totul în Constituție. Constituția trebuie să fie scurtă, concisă, clară. Nu se ocupă cu lucruri atât de neînsemnate. Nu există termen și nici sancțiune pentru cel care nu ar respecta un termen care nu e stabilit. Cum poți să pedepsești pe cineva că nu a respectat un termen care nu e prins nicăieri? Sigur că regula este că deciziile Curții sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Am auzit pe cineva spunând în 3 zile, este o confuzie, legile au 3 zile de de publicare, aici nu exista.

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Asta nu înseamnă însă că Președintele nu trebuie să respecte decizia CCR, care decurge din respectarea Constituției, spune Zegrean.

Reporter: Exista posibilitatea ca președintele să spună „Respect Constituția, dar nu sunt obligat să respect decizia Curții Constituționale”?

Augustin Zegrean: Păi dacă în Constituție scrie că deciziile Curții sunt general obligatorii, mai poți spune că respecți Constituția când nu respecți decizia Curții? Sau respecți doar ce îți place ție din ea? Deciziile sunt general obligatorii, articolul 147 din Constituție. Poți să spui că respecți Constituția, cu excepția art 147, de exemplu? Nu.

Fostul președinte al CCR face o comparație cu Austria în ceea ce privește responsabilitatea parlamentarilor care îl suspendă pe președinte.

Augustin Zegrean: În Austria, dacă Parlamentul îl suspendă și poporul îl pune la loc pe Președinte, Parlamentul se dizolvă. La noi, lumea mă înjură și acum pe mine că în 2012 CCR nu a stabilit că președintele Băsescu a fost demis la referendum, deși nu s-au îndeplinit condițiile legale pentru a fi demis.

Care sunt variantele constituționale ale unei suspendări a lui Iohannis și ce înseamnă termen rezonabil pentru o decizie a președintelui, aflați din articolul integral.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI