”După decizia Curții Constituționale, România poate intra în stare de alertă, cu condiția să nu se încalce articolul 53 din Constituție, care spune că drepturile și libertățile fundamentale pot fi restrânse, limitate numai prin lege, numai pentru o anumită perioadă de timp, numai dacă restrângerea este necesară într-o societate democratică și numai cu mai multe condiții care sunt prevăzute”, a spus Zegrean.

El a precizat că și Comisia de la Veneția a atenționat că statul de drept nu trebuie lăsat deoparte sau neglijat, ci trebuie să funcționeze și când este pericolul provocat de coronavirus.

Augustin Zegrean a explicat că, după decizia Curții Constituționale, miercuri sau joi, Comitetul național pentru situații de criză va putea cere instituirea stării de alertă, care trebuie să fie aprobată de primul-ministru și ”lucrurile pot merge mai departe așa cum se va decide acolo”.

Vor trebui să fie atenți la ce scriu în actul acesta de instituire a stării de alertă, să nu limiteze drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, pentru că acest lucru se poate face doar prin lege, iar legea este în dezbatere parlamentară.

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale:

Legea privind starea de alertă nu poate intra în vigoare până marți

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Întrebat de când ar putea să se aplice prevederile din proiectul de lege al Guvernului trimis Parlamentului pentru aprobare, Augustin Zegrean a explicat de ce legea privind starea de alertă nu poate să intre în vigoare decât cel mai devreme săptămâna viitoare.

”Sunt niște limite care nu pot fi depășite. Chiar dacă se adoptă miercuri, astăzi și mâine nu poate să fie trimisă la președinte pentru promulgare, pentru că trebuie să stea două zile la dispoziția celor care pot să facă sesizare de neconstituționalitate. Președintele are și el termen 20 de zile să o promulge, dar se va grăbi sigur. Chiar dacă vineri se publică în Monitorul Oficial, intră în vigoare numai de marți, nu de luni, că după trei zile de la publicare intră în vigoare legea”, a spus fostul președinte al CCR.

Zegrean a adăugat că aceia care vor decide miercuri actul de instituire a stării de alertă trebuie să fie atenți la toate acestea.

În perioada următoare, după decizia CCR, numai prin lege se pot restrânge drepturi și libertăți.

Și la lege trebuie avut grijă, pentru că, spune Constituția, restrângerea trebuie să fie proporțională cu starea care a determinat-o, să fie justificată și aplicată nediscriminatoriu.

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR:
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

El a adăugat că ar putea urma și discuții privind afectarea dreptului la folosirea proprietății.

”Cel care are un magazin sau o fabrică și nu poate deschide pentru că i s-a impus în documentul acesta ar putea să protesteze legat de limitarea dreptului de proprietate, pentru că cine are un magazin, îl are ca să îl folosească, nu să îl țină închis”, a mai spus Zegrean.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI