Zegrean susţine că unele dintre argumentele invocate de CCR sunt chiar „ridicole”.

„Niciunul dintre motivele care sunt prevăzute în Constituţie şi în legi care ar putea să o împiedice la candidatură nu a fost încălcat sau nu există dovezi că ar fi fost încălcat”, spune fostul preşedinte al CCR.

„Este o decizie excesivă, s-a mers prea departe cu aprecierile. Deciziile Curţii trebuie să fie strict constituţionale şi să aibă în vedere Constituţia, pentru că în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Asta înseamnă că atât cei care emit legile, cât şi cei care trebuie să le aplice trebuie să le respecte, inclusiv judecătorii Curţii Constituţionale”, a afirmat Augustin Zegrean, marţi seară, într-o intervenţie la TVR Info.

Fostul judecător constituţional a spus că motivarea CCR este una excesivă.

„Motivarea este excesivă pentru că nu poţi să opreşti candidatura unei persoane pentru că este, să zicem, eurosceptic. Această doamnă reprezintă o parte din populaţia României. Sunt 30-40% din români care la toate sondajele despre Europa votează că nu au încredere în Europa, sunt eurosceptici. Chiar la Parlamentul Europei sunt 70-80 de eurosceptici care şi când se cântă imnul Europei se întorc cu spatele spre tribună şi bat din picioare, deci nu poţi să-i dai afară”, a explicat fost judecător CCR.

Gigi Becali a donat în 2019 terenuri de peste 6 milioane de euro Primăriei Voluntari și acum le vrea înapoi. De ce s-a supărat pe primarul Florentin Pandele
Recomandări
Gigi Becali a donat în 2019 terenuri de peste 6 milioane de euro Primăriei Voluntari și acum le vrea înapoi. De ce s-a supărat pe primarul Florentin Pandele

Totodată, Zegrean, a precizat că Diana Șoșoacă „reprezintă un segment din populaţia României, care a votat-o să ajungă la Parlamentul Europei, aceeaşi populaţie ar fi votat-o şi la preşedinţie, deci nu era un pericol atât de mare pentru democraţie cum se susţine în decizia Curţii şi nu pericolul acesta trebuie avut în vedere”.

„Constituţia prevede în ce situaţii un cetăţean român nu poate să candideze la o funcţie în stat”, a argumentat Zegrean. 

„Nu există dovezi!”

El a susţinut că, în afara Constituţiei, sunt alte legi care reglementează condiţiile în care o persoană poate candida la funcţia supremă în stat. 

„Niciunul dintre motivele care sunt prevăzute în Constituţie şi în legi care ar putea să o împiedice la candidatură nu a fost încălcat sau nu există dovezi că ar fi fost încălcat. Nu a fost condamnată nici pentru că a făcut apologia legionarismului sau a fascismului, sau ce se mai reproşează acolo. Sunt nişte argumente ridicole, că s-a întâlnit cu nişte ziarişti italieni şi a vorbit urât cu ei. Păi asta nu are legătură cu ce vrea ea să facă, să ajungă preşedintele României”, a spus Augustin Zegrean.

De asemenea, în opinia fostului judecător CCR, „decizia acesta este excesivă şi păcat că s-a dat, pentru că intră în istoria Curţii Constituţionale, intră în patrimoniul Curţii Constituţionale şi oricând se va pune problema să se analizeze candidatura cuiva va fi invocată această decizie ori de o parte, ori de cealaltă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

parpalache   •   09.10.2024, 11:00

Vaai!Sariți pe el voi bravi„euromaidanezi”-convertiți in mari „patrioți”români!Și deținatori ai monopolul „adevarului”!Cum iși permite sa se abata de la„linia”trasata de...Trasata de cine?!Eee... aici,e aici!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Știrileprotv.ro
Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Județul din România unde oamenii trăiesc cel mai mult. Se află foarte aproape de Bucureşti, aici e bine să te muți
FANATIK.RO
Județul din România unde oamenii trăiesc cel mai mult. Se află foarte aproape de Bucureşti, aici e bine să te muți
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Lider al comunităţii LGBTQ din Cluj, arestat preventiv. Ar fi recrutat și exploatat șapte minori dependenți de droguri
Observatornews.ro
Lider al comunităţii LGBTQ din Cluj, arestat preventiv. Ar fi recrutat și exploatat șapte minori dependenți de droguri
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI