Principalele declaraţii ale lui Augustin Zegrean

  • Decizia CCR este conformă cu Constituţia, care spune că se organizează conform legii. De la data expirării mandatului, în termen de trei luni se organizează alegerile parlamentare.

Acum este în vigoare legea care prevede că Guvernul stabileşte data alegerilor. Noua lege nu este în vigoare. Preşedintele are la dispoziţie promulgarea legii sau opţiunea să o întoarcă în Parlament. Eu cred că parlamentarii nu-şi doresc alegeri deloc. Dacă ar putea să stea acolo până la sfârşitul lumii, aşa ar face.

Augustin Zegrean:
  • Nu poţi să le reduci parlamentarilor mandatul. Mandatul constituţional este de patru ani. Cele trei luni nu ar reprezenta amânarea alegerilor.
  • Eu zic că era bine cum era şi până acum. CCR nu spune că e mai bine să stabilească data alegerilor Parlamentul sau Guvernul. Nu e nici mai bine, nici mai rău dacă stabileşte Parlamentul data alegerilor.
  • Situaţia este complicată şi din cauza acestei pandemii. Eu cred că acum, în situaţia de azi, ar trebui să rămână data de 6 decembrie, că s-au parcurs mulţi paşi.

Lucian Romaşcanu, senator PSD

  • În mod normal, sănătatea este pe primul loc. Noi vedem că după deschiderea şcolilor şi a alegerilor locale s-au dublat numărul de cazuri. La 4-5 mii de cazuri pe zi trebuie să ne aşezăm la masă și să decidem dacă e bine să facem alegeri pe 6 decembrie.
  • Suntem în acelaşi scenariu ca la începutul anului când a izbucnit pandemia şi Iohannis şi PNL doreau alegeri anticipate.
  • De la alegerile prezidenţiale, unde am avut un vot politic de 18%, acum suntem pe un trend crescător. Nu ne este frică de aceste alegeri.
  • Klaus Iohannis trebuie să promulge legea declarată constituţională de CCR. Suntem într-o situaţie excepţională, avem un guvern minoritar care nu are legitimitatea de a decide data alegerilor. Nu putem să lăsăm nişte nepregătiţi să organizeze alegerile.
  • Noi aveam probleme la nivel de doctorate, dar guvernul actual are probleme la nivel de bacalaureat.
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Alina Gorghiu, senator PNL

  • Nu cred că se va întâmpla amânarea alegerilor. Mandatul se încheie pe 20 decembrie, conform Constituţiei. E nevoie de un Parlament cu o legitimitate, care este dat de vot, care după părerea mea va fi pe 6 decembrie.
  • Bugetul trebuie adoptat cu o majoritate parlamentară sănătoasă. În spatele amânării alegerilor stă frica de electorat. După alegeri, social democraţii vor mai avea maximum jumătate din parlamentarii pe care îi au în prezent.
  • Legea analizată de CCR îşi urmează cursul. Nu exclud ca această lege să fie retrimisă în Parlament de Klaus Iohannis. Nu există motiv de amânare a alegerilor parlamentare. Pandemia nu reprezintă un motiv de amânare.
  • Alegerile locale s-au desfăşurat în condiţii de siguranţă. Vom fi mult mai atenţi la campania electorală. Alegerile vor fi organizate impecabil de guvern.

Guvernul a decis ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 6 decembrie. Curtea Constituțională a stabilit însă că legea care stabilește că Parlamentul are dreptul să decidă data alegerilor parlamentare, și nu Guvernul, cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, este constituțională.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI