„Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a anunțat, luni, Sorin Lavric, potrivit Agerpres.
Acesta a transmis că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaţilor pentru a protesta din nou.
„Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a mai adăugat Sorin Lavric.
Senatorul AUR a mai anunțat că greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută.
De asemenea, sesizarea premierului Florin Cîţu privind conflictul constituţional referitor la moţiunea de cenzură va fi dezbătută de Curtea Constituţională pe 28 septembrie.
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.