La acestea se adaugă analizarea cu multă atenție a contractării de credite, și evitarea consumului pe datorie, precum vacanțele pe credit sau împrumuturile pentru telefoane scumpe.
Economiile sunt cel mai în siguranță în bănci, iar investițiile trebuie făcute cu grijă, în funcție de profilul de risc al fiecăruia, mai arată experții.
1. Buget personal
Este primul lucru pe care ar trebui să îl facă fiecare din noi, spune Irina Chițu, analist și directorul comparatorului bancar Finzoom.
Adică să știe ce bani intră în casă și pe ce se duc. Așa poate afla de unde să economisească. Bugetul se face pe trei categorii: nevoi, dorințe, economii. În mod ideal, nevoile ar trebui să fie 50% din câștiguri, dorințele – 30%, iar economiile – 20%.
Irina Chițu:
Pentru consultantul economic Adrian Negrescu cumpătarea trebuie să fie cuvântul de ordine. „Să încercăm să ne alocăm banii necesari pentru facturile tot mai mari la energie, gaze, pentru rate și mâncare și cu restul cheltuielilor să o lăsăm mai ușor”, spune el.
2. Fă economii!
După ce faci bugetul, poți vedea mai departe de unde să începi să economisești.
„Te plătești pe tine primul. Ideal, economiile ar trebui să fie 20% din câștiguri”, precizează Irina Chițu.
Experții dau și exemple practice de unde pot fi reduse cheltuielile: creditele de dinainte de luna mai 2019 pot fi renegociate, iar dobânda să fie trecută de la indicele ROBOR la IRCC, potrivit lui Negrescu.
De asemenea, dacă benzina ocupă o pondere mare în buget, se pot face economii mergând pe jos, cu transportul în comun sau bicicleta, conform lui Chițu.
Pentru cei cu cheltuieli mari pe mâncare este recomandat să meargă la magazin cu listă de cumpărături.
Cei care au hobby-uri scumpe pot face la rândul lor economii. Chițu spune că cei care fumează pot să economisească până la 600 de lei pe lună. „Pe lângă beneficiile de sănătate, într-un an se adună suficienți bani cât să mergi într-o vacanță de vis și nu e nevoie să te împrumuți pentru ea”, spune Chițu.
3. Rezerve pentru zile negre
Economiștii spun că rezervele sunt esențiale, însă mărimea acestora variază de la un expert la altul.
Irina Chițu spune că trebuie un fond de urgență de 1.000 – 2.000 de lei pentru probleme stringente precum stricarea mașinii, a centralei sau probleme dentare, plus un fond de siguranță care să conțină 3-6 salarii.
Negrescu spune că rezervele trebuie să acopere „măcar” 2-3 luni de rate, utilități și costurile cu mâncarea, în vreme ce consultantul fiscal Emilian Duca spune că ar trebui să fie pentru 6-12 luni, astfel încât să acopere situațiile neprevăzute, precum șomaj sau boală.
Conform lui Duca, rezervele ar trebui în cea mai mare parte ținute în valute puternice, precum euro sau dolari, și o mică parte în lei.
Irina Chițu mai spune că, „la modul ideal”, ar mai trebui puși deoparte bani într-un fond facultativ de pensii, adică la Pilonul III. „Măcar cei 400 de euro pe an pentru care avem deducere de la stat”, potrivit lui Chițu.
4. Atenție la credite!
Consultantul fiscal Emilian Duca spune că sfatul său este ca românii „să se gândească de două sau chiar de trei ori înainte să ia un credit”, fie că este vorba de imobiliare sau credit de nevoi personale.
Riscurile din perioada următoare sunt mari. Nu trebuie să fie inconștienți, cel mai probabil în perioada următoare vor plăti mai mult, deoarece dobânzile vor crește.
Emilian Duca, consultant fiscal:
Irina Chițu spune că ratele nu ar trebui să fie mai mult de 25% din venituri, chiar dacă BNR permite 45% grad de îndatorare în programul Prima Casă, pentru că vin perioade cu inflație și dobânzi mari și te pot destabiliza.
„Iar dacă tot te împrumuți, să fie cu dobândă fixă, dar cât mai mică”, potrivit acesteia.
Și pentru cei care vor neapărat să își achiziționeze o locuință există un sfat.
„Dacă vreți să vă luați o casă, trebuie să vă asigurați că merită, că e într-o zonă bună, cu acces la transport în comun și, mai ales, cu potențial de revânzare măcar la prețul de achiziție”, conform lui Negrescu.
5. Investițiile, în funcție de toleranța la risc
În funcție de banii economisiți, se pot face și investiții. Experții recomandă în pricipal depozitele bancare și, în funcție de fiecare persoană, investiții în titluri de stat, aur, imobiliare sau bursă.
„Nu există doi cetățeni identici. Sfatul cel mai elementar este ca din banii pe care îi ai să îți asiguri cele elementare, adică apă, mâncare, haine. Dacă ar fi să vorbim de investiții, atunci aurul, pietrele prețioase și arta nu își pierd valoarea pe termen lung. Dar aurul are un mare defect: nu ține de foame”, spun consultantul fiscal Adrian Bența.
Emilian Duca spune că orice investiție trebuie să poată fi lichidizată rapid. „Deci să țină banii în depozite bancare, eventual fonduri mutuale deschise de acțiuni. Cel mai sigur este să îi țină în bancă. Și aurul este o opțiune; la investițiile în tablouri sau artă îți ia mult timp să le vinzi”, conform lui Duca.
Bursa este și ea o opțiune, dar nu pentru oricine. „Dacă toate rezervele tale financiare sunt 2.000-5.000 de euro, nu intra pe bursă, pentru că poți să îi pierzi. Investește mai degrabă în titluri de stat, în fonduri de investiții cu expuneri sigure”, spune Adrian Negrescu.
Pentru cei care vor însă să investească pe burse, Negrescu recomandă acțiuni ale companiilor energetice.
Iar pentru cei cu bani mai mulți, acesta recomandă investiții în imobiliare. „Dacă găsești un imobil ieftin acum, e sănătos să cumperi și să îl vinzi în viitor pe bani mai mulți”, arată acesta.
Are însă și un avertisment: stați departe de criptomonede. „E o bulă care se va sparge și în care nu cred că vrei să îți pierzi banii, mai ales dacă sunt banii de zile negre”, punctează consultantul.
Irina Chițu spune că în privința investițiilor totul depinde de profilul de risc al fiecăruia.
„Dacă vrei siguranță, în bănci banii sunt cel mai în siguranță. Dacă vrei să bați inflația, atunci ai bursă, imobiliare, titluri de stat. Trebuie însă să investești diversificat”, spune aceasta.
„Investește în tine”
Chițu are și un sfat personalizat.
„Cea mai bună investiție e în tine, adică să alegi să faci eventual niște cursuri care să te ajute să faci mai mulți bani în viitor”, conchide analista.