„În noaptea de 26 spre 27 decembrie, cetățeanul Coomins Richard Thomas, în vârstă de 27 ani, a intrat în curtea Parlamentului României în jurul orei 04:00, a escaladat un zid de aproximativ 2 metri, a străbătut o curte de peste 100 de metri, a spart un geam al clădirii și a pătruns în clădire, evitând toate inelele de pază ale obiectivului”, a transmis partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu.

„În continuare, a urcat scările până la etajul trei, a străbătut pe întuneric holurile Casei Poporului și ar fi ajuns lângă sala de arme a Serviciului de Protecție și Pază, unde a fost prins de ofițeri ai SPP care au alertat Poliția”, se mai arată în comunicatul AUR.

Infractorul a fost surprins de o cameră exterioară de monitorizare video și putea fi oprit la timp, însă dispeceratul care monitorizează clădirea nu l-a observat. Considerăm că imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt esențiale atât pentru a stabili traseul exact al intrusului, cât și pentru lămurirea opiniei publice.

Comunicat AUR:

Circumstanțele incidentului de la Parlament, neclare și după trei săptămâni

„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV
Recomandări
„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV

Un bărbat a reușit să intre în clădirea Parlamentului, după ce a sărit gardul, apoi a spart un geam al clădirii, în dimineața de 27 decembrie 2021.

Conform Poliției Capitalei, în jurul orei 4.00, jandarmii care asigurau paza interioară a Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție că au depistat în clădire un cetățean irlandez, despre care s-a transmis că era băut.

La audieri, cetățeanul irlandez a susținut că a confundat Parlamentul cu hotelul în care era cazat. Pe 28 decembrie, Judecătoria Sectorului 5 a decis că individul nu este un pericol public și poate fi eliberat.

„Ulterior, autoritățile nu au mai oferit opiniei publice niciun detaliu privind stadiul cercetărilor. Astfel, circumstanțele în care a avut loc evenimentul au rămas neclare până astăzi, iar explicațiile lui Coomins Richard Thomas nu au fost în niciun fel demonstrate”, a mai transmis partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu în comunicatul de miercuri, 19 ianuarie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Știrileprotv.ro
Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
FANATIK.RO
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
FANATIK.RO
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Observatornews.ro
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI