Enache a lucrat, până în martie, în Primăria Sectorului 4. A fost directorul de investiții al instituției, conform Q Magazine. Are 34 de ani și s-a născut în comuna Bucșani, din județul Dâmbovița, conform sursei citate.

A absolvit Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA în anul 2010, este posesorul unui masterat în Administrație Publică și Dezvoltare Durabilă, iar în 2017 a terminat și o a doua facultate, de Drept, realizată în cadrul Universității Nicolae Titulescu din București.

„Pentru București, decizia AUR este de a merge pe un candidat ce nu are notorietate politică, nu are un trecut politic în alte formațiuni, este membru implicat al partidului și cu experiență în gestionarea de proiecte importante”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.

George Simion, liderul AUR, vorbea încă din vară despre Enache. „Mihai Enache – țineți minte numele lui. Toate felicitările pe care mi le-ați adresat mie pentru caravană i se cuvin lui. Un viitor primar de AUR!”, afirma George Simion, pe Facebook, în data de 9 iulie.

Ce avere are Enache

Conform declarației de avere depusă pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), Enache deține un teren de 2.500 de metri pătrați în Bucșani și o casă 97 de metri pătrați în aceeași localitate, cumpărată în 2009.

Enache are o mașină Skoda Octavia din 2017 și are în conturi o mie de euro și trei mii de lei.

Are un împrumut în valoare de 125.000 de lei acordat în nume personal firmei SC Patrie și Artă SRL și unul de 10.000 de lei către o persoană fizică.

De asemenea, are două credite luate de la două persoane fizice, unul de 60.000 de euro și altul de 50.000 de lei.

În 2022, Enache a primit salariu de 117.600 de lei de la sectorul 4, în vreme ce soția sa, Diana Enache, a câștigat 62.400 de lei, fiind angajată la Camera Deputaților.

În declarația de interese, acesta menționează că este asociat cu 100 de părți sociale la firma SC Sănătos și Fericit SRL.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News