Reprezentanții AUR susțin că au fost tăiate pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, mai ales în cazul celor care au muncit în condiţii deosebit de periculoase şi al persoanelor cu dizabilităţi.

„Este o nesiguranţă anormală dată de o lege organică. O lege care ar fi trebuit să creeze siguranţă şi nu creează. Aşa-zisele reglări de inechităţi nu au fost reglate, au fost create mult mai multe. Iar nesiguranţa asta demonstrează incapacitatea unor guvernanţi, care s-au apucat să facă o lege fără să aibă habar despre ce este vorba”, a afirmat Dorina Barcari, propunerea AUR pentru Ministerul Forţei de Muncă şi Pensiilor, citată în comunicat.

AUR acuză totodată că în cazul acestui act normativ a fost încălcat dreptul de legiferare.

„Am arătat că este încălcat flagrant dreptul de legiferare, în primul rând principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Senat diferă substanţial de forma care a fost adusă în Camera Deputaţilor. Vorbim de încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Pentru unii s-a făcut «dreptate». Este, de fapt, o altă inechitate, pentru cei cu pensii mari, pentru că pensiile au fost indexate fără să fie recalculate şi creată o echitate socială. Pe de altă parte, pentru mulţi oameni, din zona celor încadraţi în condiţii speciale de muncă, precum persoanele cu dizabilităţi, remarcăm caracterul retroactiv al legii şi, mai mult, discriminarea între anumite categorii de pensionari”, a spus și deputatul AUR Antonio Andruşceac.

Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu, a anunţat pe 14 august că 82,56% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării, în timp ce peste 800.000 de pensii nu vor fi majorate după recalculare, subliniind însă că „nici o pensie nu scade” și că „pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”.

„De pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poştali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card”, a mai precizat atunci Simona Bucura-Oprescu.

Urmărește-ne pe Google News