“Luptele româneşti se află pe un trend ascendent, nemaiobţinând de multă vreme atâtea medalii într-un an. Aceasta e cea de-a 18-a medalie internaţională cucerită de luptătorii români anul acesta. Iar competiţiile încă nu s-au încheiat, în septembrie având Mondialele de seniori de la Budapesta, unde sperăm să aducem şi alte medalii”, a declarat preşedintele Federaţiei de Lupte, Răzvan Pârcălabu. 3.000 de participanţi din 75 de ţări participă la Jocurile Francofoniei de la Nisa. Iar, cu siguranţă, medaliata Beatrice Oancea este cea mai sexy laureată cu aur! Frumoasa sportivă e legitimată la Rapid şi e pregătită de Cornel Zaharia.
Celelate medalii de tricolore la lupte, sport care va fi menţinut în programul olimpic, Mădălina Linguraru a câștigat aurul la lupte (48kg.), Adrian Moise (66 kg.) a cucerit argintul la, iar Andrei Franța (85 kg.) a obținut bronzul.
În total, România a trimis 40 de sportivi la Nisa, conducătorul delegației fiind Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului și Sportului.

Congolezi, dispăruţi

Şapte baschetbaliste, doi ciclişti şi un fotbalist din Congo, veniţi la Nisa pentru a participa la Jocurile Francofoniei, au dispărut duminică. ”Nu putem fi consolaţi deoarece echipa noastră feminină de baschet era calificată pentru sferturi. Ele au dispărut, la fel ca şi cei mai buni ciclişti ai ţării şi un fotbalist. Toţi au plecat după ce şi-au luat primele de 1.000 de euro“, a declarat Barthélémy Okito Oleka, şeful delegaţiei şi secretar general pentru sport în RD Congo.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
FANATIK.RO
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI