Aura Woodward are o experienţă de peste 20 de ani în strategie, management şi comunicare și a lucrat pentru regele Charles al III-lea timp de 17 ani, când acesta era prinț de Wales.

„În fruntea Fundației, a dezvoltat proiecte culturale importante, inclusiv în domeniul protejării patrimoniului arhitectural şi susţinerii unor forme de artă tradiţională. Anterior, Aura Woodward a fost jurnalist radio la BBC World Service, Departamentul în limba română. Între anii 2021-2022, a activat ca ofiţer consular în cadrul Ambasadei României din Regatul Unit al Marii Britanii”, se menționează în comunicatul transmis de ICR.

Aura Woodward și prințul Charles, alături de fostul mare canotor Ivan Patzaichin, în 2018. Foto: Fundația Printul de Wales / Facebook

Propunerea, care a fost făcută de președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a fost avizată anterior de Ministerul Afacerilor Externe şi de Ministerul Culturii.

Fosta șefă și-a închiriat un apartament pe banii statului român

În noiembrie 2022, Libertatea a dezvăluit cum Catinca Nistor a refuzat locuința gratuită oferită de ICR în capitala Angliei și și-a închiriat un apartament pentru care statul român plătește și acum 6.500 de lire sterline lunar. Ministerul de Externe a precizat că rezilierea contractului de închiriere nu poate fi făcută mai devreme de un an, din cauza clauzelor, iar contractul se va încheia pe 8 septembrie 2023. Pentru cele 12 luni închiriate, statul român plătește în total 78.000 de lire sterline.

Fosta şefă a ICR Londra, Catinca Nistor, a fost revocată din funcție la jumătatea lunii mai, motivul invocat fiind momentul artistic susținut de aceasta, în sediul institutului, la 1 martie.

În replică, Nistor a susținut că este victima unei „campanii virulente și agresive” împotriva sa, „fără o bază reală”, și a dat în judecată MAE, contestând revocarea.

Urmărește-ne pe Google News