„Am luat notă de decizia Comitetului Executiv de a se organiza alegeri în toate structurile de partid unde sunt preşedinţi interimari şi am decis să-mi asum candidatura pentru poziţia de preşedinte al PSD Bucureşti. M-am sfătuit în acest sens cu doamna primar general Gabriela Firea, care m-a încurajat şi m-a asigurat de tot sprijinul său în acest demers. Consider esenţial acest lucru câtă vreme, deloc întâmplător, Partidul Social Democrat a câştigat pentru prima dată în istorie alegerile în Bucureşti, având primarul general şi cei şase primari de sector aleşi toţi sub sigla PSD, într-un moment în care la conducerea organizaţiei se afla doamna Gabriela Firea”, a declarat acesta, duminică, 17 februarie.

El consideră că implicarea sa în această competiţie este un semnal de continuitate din partea unei echipe care a demonstrat că poate face performanţă.

„Atât eu, cât şi doamna primar general avem convingerea că PSD are o responsabilitate imensă faţă de cetăţenii care ne-au acordat voturile în 2016 şi că disputele partinice şi politicianiste care, din păcate, afectează activitatea partidului în ultima perioadă trebuie să înceteze de îndată. Bucureştenii trebuie să fie mai presus de orice dispute, iar orice acţiune care le sacrifică interesele din raţiuni politice trebuie stopată de îndată. Or acest lucru nu se poate face decât având suportul unei organizaţii dedicate lui, cetăţeanului bucureştean, nu lui, cetăţeanului Dragnea Liviu Nicolae. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a încheiat Aurelian Bădulescu, citat de Agerpres.

Gabriela Firea și-a dat demisia de la șefia PSD București, anul trecut în noiembrie, ca o formă de protest pentru faptul că Liviu Dragnea „a blocat alegerile la acestă organizație” timp de doi ani.

Actualul preşedinte interimar al PSD Bucureşti este Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6. De altfel, au fost tensiuni la ședința CGMB, pe tema revocării lui Aurelian Bădulescu din funcția de viceprimar. Bădulescu acuză presiuni din partea lui Gabriel Mutu și spune că l-a lovit în față cu o sticlă cu apă.

Recent, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a fost audiat la Parchetul Militar, în dosarul protestului din 10 august, după ce acesta a afirmat că a mințit în legătură cu evenimentele de atunci.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

FOTO – Hepta


Citește și… OPINIE | „Naționala de fățărnicie a României”. PAH, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI