După ce liderul a fost arestat, iar gurile de canal au fost închise, o maşină a poliţiei supraveghează permanent zona. În acest context, subalternii lui “Bruce Lee” (pe numele său real Florin Cora) au intrat în degringoladă.
Ei au amenajat un nou sediu, provizoriu, la suprafaţă. Practic, este vorba despre reamenajarea spaţiului unde se injectau cu heroină – fosta bodegă abandonată din vecinătatea Spitalului CFR. Între timp, noi generaţii de aurolaci îşi fac apariţia în zonă.
În timp ce marţi seară câţiva adolescenţi trăgeau cu năduf din pungile negre, lângă gară, două fete aşteptau lângă geamantanul cu haine, în faţa uşii metalice acoperite cu un cearşaf alb, a noului sediu. Ele voiau să primească acceptul de a intra în gaşcă, iar noii aurolaci- şefi erau, în jurul orei 23.00, în plină dezbatere.
“Noi venim din altă parte”, ne-au spus domnişoarele. Vestea proastă este însă că în curând toate căile de acces către imperiul subteran al lui “Bruce Lee” vor fi blocate, iar piscina improvizată şi celelalte construcţii vor fi demolate.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Observatornews.ro
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI