Medicii americani au folosit nanoparticule din aur radioactiv, întrucât acest izotop are o durată de viaţă înjumătăţită (intervalul de timp după care aceste particule încetează să mai fie radioactive) de 2,7 zile. După trei săptămâni, medicii nu mai detectează urme de radioactivitate în organismul pacientului. Experimentele realizate pe şoareci au arătat reduceri semnificative în volum ale tumorilor, după 28 de zile de tratament în care au fost efectuate doar una sau două injecţii cu nanoparticule.

La vârsta de 60 de ani, un bărbat din trei are tumori microscopice canceroase la prostată, însă cele mai multe dintre ele evoluează foarte puţin sau chiar deloc. Peste 70.000 de cazuri de cancer la prostată sunt diagnosticate în fiecare an în Franţa, iar boala cauzează aproximativ 5.000 de decese anual.

 
 

Urmărește-ne pe Google News