UPDATE 27 aprilie, ora 9:20 Ministrul transporturilor, Lucian Bode,
care iniţial declarase că nu are cunoştinţă despre o solicitare a părţii austriece în legătură cu organizarea unui transport pe calea ferată cu muncitori români, a anunţat acum că documentul a ajuns chiar pe 24 aprilie.
În consecinţă, Lucian Bode va discuta cu ministrul austriac pentru fonduri europene pentru a cere detalii despre acest tren, scrie news.ro.
UPDATE 24 aprilie, ora 16:50 Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că nu există niciun document oficial din partea statului austriac care să solicite transportul muncitorilor cu trenul, pornind de la Timisoara.
”Am văzut această comunicare publică din partea unui oficial austriac. La nivelul Ministerului Transporturilor nu există niciun document, nicio solicitare oficială din partea vreunui oficial austriac pentru acel tren care să pornească din Timişoara pe data de 2 mai”, a declarat Lucian Bode, potrivit news.ro.
Şi a adăugat: „Am cerut să se facă demersuri şi am transmis adresă oficială către Ministerul Afacerilor Externe, către ambasadă, către Ministerul Afacerilor Interne, să ne spună dacă la ei a ajuns o astfel de solicitare. La noi nu a ajuns”.
Până acum, intrarea din România în Austria era posibilă doar cu avionul, din cauza reglementărilor stricte de frontieră din Ungaria, a informat ziarulromanesc.at.
de persoane în vârstă din Austria sunt dependente de îngrijire 24 de ore din 24
Dar din mai, îngrijitorii români pot călători prin Ungaria cu un ”tren de culoar” către clienții care au nevoie de îngrijire în Austria și apoi, la terminarea perioadei legale, să vină înapoi acasă.
Restricțiile de ieșire pentru îngrijitorii din România au fost, astfel, relaxate.
Cel mult patru pasageri vor fi cazați în canapele cu 6 locuri, iar oamenii trebuie să se asigure că păstrează distanța de siguranță necesară. Totodată, călătorii trebuie să poarte măști de protecție.
Ruta trenului special, care circulă fără escală, va fi Timișoara – Viena.