Austria nu este membră a alianței NATO, dar poate participa la Parteneriatul pentru Pace și la operațiuni conduse de Alianță, printr-un mandat al Consiliului de Securitate al ONU, cu aprobarea celorlalți membri ai alianței.

Potrivit presei austriece, cei doi militari și-ar fi primit deja misiunile, unul ar trebuie să participe în programul de evaluare, iar celălalt într-un comandament NATO pentru programe de cooperare generală.  România ca membră NATO s-a opus însă ca militarii austrieci să-și preia atribuțiile în cadrul acestor operațiuni, cerând timp suplimentar pentru evaluarea lor.

Într-o declarație pentru „Oberösterreichische Nachrichten”, un ziar regional în limba germană publicat în Linz, un purtător de cuvânt al armatei austriece a numit această decizie derept o răzbunare.

„Cu alte cuvinte, România stat membru NATO a cerut timp să se gândească dacă dorește să permită accesul armatei austriece. Nu există niciun motiv oficial pentru asta. Cu toate acestea, este cert că aceasta este o răzbunare față de vetoul privind aderarea la Schengen. Ministerul Apărării din Austria a stabilit contact cu birourile relevante ale NATO prin reprezentanța militară de la Bruxelles, însă este așteptat și acceptul României”, a declarat Michael Bauer.

La rândul său, cotidianul austriac „Kurier” cataloghează decizia României drept „evident o răzbunare” pentru votul Austriei din Consiliul JAI de la finalul anului trecut. Austria și-a reiterat opoziția față de aderarea României și a Bulgariei, prin vocea cancelarului Karl Nehammmer care a declarat, la începutul lunii septembrie, că nu este oportună lărgirea zonei Schengen până nu se rezolvă problema protejării frontierelor externe.

Delegația României la NATO nu a oferit comentarii pe această problemă, menționează Kurier. În schimb, un purtător de cuvânt al alianței și-a manifestat speranța că blocajul va fi rezolvat prin discuții bilaterale. „Contăm pe România și Austria pentru a rezolva orice probleme bilaterale care ar putea afecta ofițerii Austriei din posturile NATO în activitatea lor”.

Nu este prima situația în care prezența militarilor austrieci la NATO este blocată. Începând din 2016, Ankara a impus un blocaj ca urmare a votului Vienei împotriva negocierilor privind aderarea Turciei la UE. Blocajul a fost ridicat în 2018.

 
 

Urmărește-ne pe Google News